Presa rusa scrie ca Gazprom s-a adresat la Curtea Internationala de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert si Industrie a Federatiei Ruse cu o cerere de recuperare de la Moldovagaz a datoriei de 319.549.000 de dolari, pentru gazul livrat in anul 2016.

Publicat:17.05.2019, 17:20

Potrivit rns.online, Gazprom a depus o cerere in acest sens in februarie 2019.

Data examinarii cererii inca nu a fost stabilita.

Presa rusa mai scrie ca anterior, in luna august 2018, Curtea Internationala de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert si Industrie a Federatiei Ruse a admis cererea Gazprom de a recupera datoria de 427.828 milioane de dolari pentru anul 2015.

VEZI SI: Datoria intreprinderii MoldovaGaz fata de furnizorul rus Gazprom a trecut de 6,2 miliarde de dolari. Este o suma record ce s-a adunat din cauza regiunii transnistrene, care nu plateste pentru gaz din 2006 incoace

Raportul financiar anual al gigantului furnizor rus de gaze arata ca in 2018 datoria MoldovaGaz fata de Gazprom a crescut cu peste 320 de milioane de dolari, ajungand sa depaseasca 6 miliarde. Majoritatea datoriilor sunt ale regiunii transnistrene.

Aceasta datorie se acumuleaza si poate prezenta un pericol pentru autoritatile din Moldova, ne explica specialistii. Mai exact, Rusia poate santaja, oricand, tara noastra, invocand datoria si stopand livrarile de gaz, ne-a spus Sergiu Tofilat.

Expertul energetic, Sergiu Ungureanu, ne-a explicat ca aceasta situatie este una convenabila pentru Rusia si tolerata de Republica Moldova.

MoldovaGaz a fost fondata in mai 1999, iar Gazprom detine, potrivit Moldstreet o cota de 50%, Guvernul RM – 35 la suta, iar responsabilii de la Tiraspol o cota de 12 la suta.

Intre timp, la noi in tara au inceput lucrarile pentru extinderea gazoductului de la Ungheni la Chisinau, prin care sa fie transportat gaz din Romania, asa incat Moldova sa nu mai fie dependenta energetic de o singura sursa. Lucrarile ar trebui sa se incheie in doi ani.