Rudele unei femei cu dizabilitati din Balti care a murit duminica la spital sunt revoltate. Acestea spun ca dupa ce a fost internata, ea a fost trimisa acasa cu taxiul, desi era in stare grava. Ulterior a fost dusa din nou la spital, unde s-a stins. De cealalta parte, medicii spun ca femeia a primit ingijirile medicale necesare si ca una dintre rude ar fi insitat sa o ia acasa vazand ca ea se simte mai bine.

Publicat:17.05.2019, 10:59

Femeia, de 72 de ani, a inceput sa se simta rau pe 7 mai, cand rudele au chemat pentru prima data ambulanta.

Andrei ISTRATUC, NEPOT: „A venit ambulanta au luat-o in stare grava, aici i-au pus picuratori, 4 ore a durat toata interventia apoi au trimis niste infermiere care au spus luati-o de aici ca sunt si altii care au nevoie asistenta.” 

Rudele povestesc ca starea femeii nu s-a imbunatatit, dar pacienta a fost trimisa acasa de medici. 

Andrei ISTRATUC, NEPOT: „Iata domnul are si el 60 de ani cu nepotu au dus-o pana la taxi. Ea era practic inconstienta, au luat-o intr-o stare mai rea decat a venit.”

Peste cateva ore, starea ei s-a agravat si mai mult. Speriati, oamenii au cerut, din nou, ajutorul medicilor, dar peste cateva zile, femeia s-a stins. 

Andrei ISTRATUC, NEPOT: „Am adus-o repetat aici deja pe coridorul rosu, au trecut-o in sectia de reanimare, am coborat jos si am intrebat de doamenle de acolo vedeti in ce stare am adus-o ele se intorceau la perete si nu vorbeau. Au tinut-o in coma si luni m-au sunat ca a decedat.”

Medicii de la spitalul din Balti ne-au spus ca pacienta a fost diagnosticata cu tensiune arteriala ridicata. Ei i-a fost acordat ajutorul necesar si i s-a propus sa fie internata, insa una dintre rudele care o insoteau ar fi insistat sa o ia acasa.

La data de 13 mai, pacienta a decedat.