Boston Bruins a ingenunchiat-o aseara pe Hurricanes in play-off-ul Ligii Nationale de Hochei. Dupa o victorie clara cu scorul de 4 la 0, discipolii lui Bruce Cassidy s-au calificat in finala pentru cel mai ravnit trofeu la hochei pe gheata din SUA, Cupa Stanley.

Publicat:17.05.2019, 23:49

Boston Bruins avea nevoie doar de o singura victorie importiva celor de la Hurricanes pentru a se califica in finala. Meciul decisiv a inceput timid, iar dupa prima repriza era egalitate. Dupa revenirea din vestiare, Bruins a inceput in forta si a deschis scorul, in minutul 4, prin Pastrnak. A doua repriza s-a incheiat cu un avantaj de doua goluri pentru cei de la Boston, dupa ce Bergeron a marcat cu cateva minute inainte de fluierul arbitrului.

Nici in a treia repriza Bruins nu a incetat sa atace poarta adversarului. Dupa 10 minute avantajul ursilor era de 3 goluri, iar spre finalul partidei, Marchand a inscris, oferindu-i echipei sale o victorie categorica si calificarea in marea finala pentru Cupa Stanley.

In urma acestui rezultat Boston Bruins devine prima echipa ce se impune in semifinala play-off-ul Ligii Nationale de Hochei. Adversarii lor din marea finala se vor decide in urma duelului dintre Louis Blues si San Jose Sharks.