Google+

Au cumparat intr-un an cat altii in sapte: ce achizitii fac judecatorii din Moldova - Anticoruptie.md

Terenuri, case de lux si apartamente in zone de elita, dar si masini de zeci de mii de euro, proprietati pentru care majoritatea moldovenilor trebuie sa economiseasca ani la rand, au intrat, in 2017, in posesia mai multor judecatori. In timp ce unii le-au obtinut prin mostenire de la rude si parinti sau au luat credite ca sa le cumpere, altii pretind ca le-au procurat din salariu. Unii dintre magistrati au avut castiguri mult sub valoarea achizitiilor pe care le-au facut pe parcursul anului trecut, scrie anticoruptie.md



Salariul de funcţie al unui magistrat variază între trei şi cinci salarii medii pe economie. Mărimea retribuţiei depinde de nivelul instanţei judecătoreşti în care acesta activează şi de vechimea în muncă. Salariul mediu pe economie în 2017 a fost de 5.600 de lei, prin urmare lefurile judecătorilor au variat între 16.800 şi 28.000 de lei. Cu toate acestea, achiziţiile pe care unii dintre magistraţi le-au făcut în 2017 sunt mult peste câştigul lor pentru câţiva ani. 

 

Peste 120 de angajaţi ai sistemului judiciar au obţinut anul trecut locuinţe la preţ redus, în trei blocuri construite pe străzile Romană, Ceucari şi Hristo Botev din Capitală. Despre „soarta” acestor locuinţe citiţi aici.

 

Apartament, două garaje şi un BMW, procurate într-un singur an

 


Ruxanda Pulbere de la Judecătoria Chişinău este una dintre cele mai înstărite judecătoare din Capitală. Veniturile familiei, în care ambii soţi sunt bugetari, s-au ridicat anul trecut la aproape jumătate de milion de lei (circa 458.000 de lei). Soţul magistratei este şef-adjunct de departament la Serviciul Vamal. Cheltuielile familiei magistratei Pulbere în anul trecut au depăşit de patru ori veniturile. Un simplu calcul arată că familia Ruxandei Pulbere a făcut procurări masive, pentru care a cheltuit peste două milioane de lei.

 

Deşi nu menţionează eventuale împrumuturi, anul trecut magistrata s-a pricopsit cu un apartament de 209,1 metri pătraţi, evaluat la peste 1,2 milioane de lei, şi cu două garaje, pentru care a mai scos din buzunar alte 410.000 de lei. Locuinţa a fost înregistrată pe numele fiicei judecătoarei. Tot în 2017 familia Pulbere a procurat un BMW X4, produs în 2014, pentru care a plătit 400.000 de lei.

 

Având venituri de circa 223.000 de lei din salariul său şi al soţului, magistrata Mariana Fondos-Fraţman de la Judecătoria Chişinău şi-a cumpărat anul trecut un apartament de 97,1 metri pătraţi şi tocmai trei terenuri agricole, cu suprafaţa totală de aproape un hectar. Costul achiziţiilor se ridică la peste 535.000 de lei. O mică parte din această sumă, mai exact 30.000 de lei, a fost acoperită din vânzarea a trei automobile, iar cea mai mare parte din ea – 400.000 de lei – a venit sub formă de donaţie de la soacra judecătoarei.

 

Eugeniu Ciubotaru, proaspăt magistrat la Judecătoria Orhei, în 2017 a procurat un apartament de 64 de metri pătraţi pentru care a achitat 655.000 de lei, conform declaraţiei de avere. Un alt apartament, cu aceeaşi suprafaţă, i-a revenit printr-un contract de uzufruct. Menţionăm că până a deveni judecător, în martie 2018, Eugeniu Ciubotaru a fost jurist la SA Moldovagaz.

 

Judecătoarea Inga Gorlenco de la instanţa din Cahul şi-a cumpărat anul trecut o casă, pentru care ar fi achitat 277.000 de lei, ceea ce reprezintă 90 la sută din veniturile familiei sale obţinute în 2017, în mărime de 307.000 de lei.

 

CITESTE MAI DEPARTE PE ANTICORUPTIE.MD


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn