Google+

Ce se intampla cu dosarele de rezonanta deschise in 2017 - ZdG.md

In ultimele trei luni, mai multi actuali sau fosti functionari de rang inalt, anchetati in dosare de coruptie, au fost retinuti. Astazi, insa, putini dintre acestia se mai afla dupa gratii, majoritatea fiind cercetati in timp ce se afla in arest la domiciliu sau sub control judiciar, scrie Ziarul de Garda.

 

ZdG a completat lista celor mai răsunătoare dosare instrumentate de Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Anticorupţie în acest an şi vă prezintă cele mai recente informaţii legate de ele.

 

Anul anticorupţie 2017 a început în luna martie, atunci când după gratii, pentru doar câteva ore, a ajuns Leonid Talmaci, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) în perioada 1991 — 2009.

 

Talmaci, cercetat sub control judiciar. 



Un fost ministru şi un fost viceministru – în arest la domiciliu

 

Eduard Grama, deţinând funcţia de ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) pe 15 martie, într-un dosar ce vizează înstrăinarea a 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni, mun. Chişinău, care aparţineau Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, aflat în subordinea Ministerului Agriculturii. În acets dosar, Grama este învinuit că ar fi luat mită.

 

„În privinţa sa, încă nu este adoptată o decizie finală. De regulă, la sfârşitul urmăririi penale, atunci când dosarul este trimis în judecată, se invită părţile şi li se oferă rechizitoriul. Noi nu avem aşa informaţii. Din câte ştiu, ei fac ceva pe dosar, dar nu am informaţii. Dl Grama a fost audiat doar când a fost reţinut. El a spus că este disponibil să răspundă la orice întrebare, după care nu a mai fost audiat”, precizează Petru Balan, apărătorul lui Eduard Grama, demis din funcţia de ministru la scurt timp după reţinere, fiind cercetat în arest la domiciliu. „Dosarul e la faza urmăririi penale. Sigur că va avea o finalitate. Nu pot să spun care va fi aceasta”, precizează procurorul Dorin Compan, care instrumentează dosarul.

 

Pe 31 martie, în vizorul organelor de drept a ajuns Valeriu Triboi, pe atunci viceministru al Economiei. Acesta a fost învinuit că a făcut uz de persoane interpuse pentru a cumpăra o încăpere de 980 m.p. de la Moldtelecom, pe care ulterior a dat-o în arendă SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord”. Ambele entităţi aparţin statului, fiind în subordinea Ministerului Economiei. Ulterior, susţin procurorii anticorupţie, viceministrul, prin abuz de putere, ar fi dat indicaţii unor factori de decizie ai întreprinderii care a primit bunul în arendă să-l repare, din contul ei, fiind alocaţi în acest sens 4 milioane de lei. La scurt timp după reţinere, Triboi şi-a anunţat demisia din Guvern, fiind cercetat în arest la domiciliu. „La fel ca şi în cazul dlui Grama, şi aici se lucrează. Sunt numite un şir de expertize, se fac acţiuni. Încă nu avem o decizie. Dl Triboi, ca şi dl Grama, este în arest la domiciliu”, a punctat procurorul Compan, care instrumentează şi acest dosar.

 

CITESTE ARTICOLUL INTEGRAL PE ZIARUL DE GARDA.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Actualitate
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn