Fotograful moldovean din Odessa si-a vazut moartea cu ochii weekendul acesta, in satul Cepari. Prietenul sau, cu care facea trafic de tigarete, a vrut sa il execute, in stil mafiot, la doi pasi de Bistrita, scrie presa locala de peste Prut, bistriteanul.ro.

Publicat:17.04.2018, 09:14



Sâmbata dimineata, Vadim, un fotograf de 31 de ani din Odessa, cu dubla cetatenie - moldoveneasca si ucraineana, a fost gasit pe un câmp din Cepari, cu 6 plagi împuscate. Desi pare greu de crezut, acesta a fost salvat, iar în prezent se recupereaza, dupa o operatie, un urma careia i-au fost extrase trei gloante din corp.

Într-o conferinta de presa, procurorul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud, Angela Sângeorzan a explicat care a fost firul evenimentelor.

Cei doi se cunosteau, fiind implicati în perioada 2017-2018 în trafic de tigari de contrabanda. Acestia au venit cu un autoturism din Ungaria, ajungând în noaptea de 13 spre 14 aprilie în Bistrita-Nasaud. Se pare ca contrabanda cu tigari i-a purtat pe cei doi în aceasta calatorie.

„Pe baza investigatiilor efectuate a rezultat faptul ca faptele au fost comise de cetateanul Republicii Moldova, inculpatul F**** M****, cu domiciliul în Chisinau, în dauna unei victime domiciliate în fapt în localitatea Odessa, Ucraina.

În concret, a rezultat din probe ca cei doi se cunosteau si ca în perioada anilor 2017-2018, au fost implicati în traficul de tigari de contrabanda. Pe acest fond, în seara de 13 aprilie, inculpatul având asupra sa o arma si munitie s-a deplasat pe teritoriul României dinspre Ungaria, la volanul unui autovehicul, fiind împreuna cu victima, cu care a plecat apoi în municipiul Satu Mare, de unde s-au întors spre judetul Bistrita-Nasaud, ambii ajungând în noaptea de 13 spre 14 aprilie pe raza satului Cepari, comuna Dumitra”, explica prim procurorul  Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud, Angela Sângeorzan.

Moldoveanul a vrut sa-l execute, în stil mafiot, pe fotograf

Pe traseu, atacatorul i-a spus fotografului ca trebuie sa se întâlneasca cu o cunostinta în satul Cepari, iar cei doi au oprit la iesirea din localitate, lânga o casa aflata în constructie.

Atacatorul i-a spus fotografului sa intre în casa, moment în care a luat o arma cu armortizor, pregatita dinainte si a început sa traga în basarabeanul de 31 de ani. Când si-a dat seama ce se întâmpla, acesta a luat-o la fuga pe dealurile din apropiere.
„Pe traseu, în vederea unei eventuale întâlniri cu o persoana pe care o cunostea inculpatul, la iesirea din localitatea Cepari spre satul Tarpiu, cei doi au oprit autovehiculul în care se aflau, intrând la un imobil în constructie, mai întâi acest lucru fiind efectuat de catre victima. La iesirea din autovehicul, inculpatul a luat asupra sa arma cu amortizor si în momentul în care victima a intrat în imobil inculpatul a si executat focuri de arma asupra sa. Astfel, victima a fost împuscata în spate, dar si în zona fetei si a bratelor, în momentul în care s-a întors spre inculpat. În final victima a reusit sa fuga din locul respectiv, solicitând sprijinul unui martor aflat în apropiere”, mai spune procurorul.

Ar fi încercat sa traga în politisti

Inculpatul de 40 de ani a fost prins la 180 de kilometri distanta de comiterea faptei, în judetul Maramures. Acesta ar fi fost identificat de catre politisti pe baza fotografiilor pe care victima le avea în telefon.

Surse din ancheta precizeaza faptul ca individul a fost prins în urma unui filtru al politiei. Acesta s-ar fi întins spre ceva în masina, moment în care agentul care îl oprise a îndreptat arma asupra sa si l-a somat sa stea nemiscat, iar basarabeanul s-a conformat.
Asupra basarabeanului s-a gasit arma cu care a tras asupra colegului sau. Se banuieste ca individul s-ar fi întins spre aceeasi arma în momentul în care a fost oprit de catre politisti.

Barbatul ar avea antecedente penale, fiind vorba despre infractiuni comise cu violenta. Acesta a fost retinut pentru 24 de ore si arestat ulterior pentru 30 de zile. Basarabeanul este cercetat pentru tentativa de omor, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, uz de arma si contrabanda calificata cu arme si munitie.

Individul nu îsi recunoaste vinovatia. Daca va fi gasit vinovat, acesta risca sa petreaca cel putin 15 ani dupa gratii.

Sursa articol: bistriteanul.ro.