Plangerile fostului premier Vlad Filat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului vor fi examinate in mod prioritar. Despre asta anunta intr-o postare pe Facebook avocatul acestuia Victor Munteanu.

Publicat:14.01.2019, 10:07


"Plângerile depuse de Vlad Filat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CtEDO) vor fi examinate în mod prioritar 
Recent, avocatul Victor Munteanu a depus o cerere la CtEDO în interesele lui Vlad Filat, prin care a solicitat prioritizarea examinarii plângerilor depuse la Curtea din Strasbourg. 

Pe data de 9 ianuarie 2019, Presedintele Sectiunii II l-a informat pe reprezentantul lui Vlad Filat despre faptul ca a acceptat solicitarea depusa si a decis examinarea ambelor cereri în mod prioritar.

Potrivit prevederilor Regulii 41 din Regulamentul CtEDO, la examinarea cererilor, Curtea va lua în consideratie importanta si urgenta problemelor invocate de reclamanti. În cazul cererilor lui Vlad Filat, Presedintele Sectiunii II a decis ca plângerile invocate sa fie tratate în mod prioritar. 

Vlad Filat a fost retinut în cladirea Parlamentului Republicii Moldova pe data de 15 octombrie 2015, contrar normelor prevazute de legislatie. A urmat o executie publica, care a avut ca finalitate aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cadrul unui proces de judecata, pe care organismele internationale l-au apreciat drept ”proces motivat politic” si ”justitie selectiva”. Sentinta lui Vlad Filat nu s-a bazat pe probe obiective, condamnarea acestuia la închisoare a avut ca temei, fie declaratiile unor persoane aflate sub presiunea dosarelor penale, fie riscul condamnarii acestora. În acest sens, Vladimir Filat a depus doua cereri la Curtea europeana a drepturilor omului în care a invocat încalcarea mai multor drepturi protejate de Conventia europeana, printre care dreptul la libertate si siguranta, conditiile de detentie, dreptul la un proces echitabil, lipsirea de mandatul de deputat înainte de decizia Curtii Supreme de Justitie, caracterul politic al dosarului penal în privinta sa.

Victor Munteanu, avocatul lui Vlad Filat", a scris avocatul pe pagina sa de facebook.

Avocatul sustine ca saptamana trecuta a fost informat ca instanta europeana a acceptat solicitarea depusa si a decis examinarea ambelor cereri.

In vara anului 2016, dupa un proces cu usile inchise, Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta si corupere pasiva.

Filat a fost retinut in octombrie 2015, dupa autodenuntul facut de Ilan Sor, care spunea ca i-ar fi oferit lui Filat mita in suma de 250 de milioane de dolari.