Laura Codruta Kovesi a fost confirmata azi de Parlamentul European drept candidat pentru sefia Parchetului European. Tot azi, fosta sefa DNA a ajuns la sectia de investigare a magistratilor pentru a da prima declaratie in calitate de suspect, intr-un dosar de luare de mita.

Publicat:07.03.2019, 16:45

Laura Codruta Kovesi a ajuns azi in fata magistratilor din recent infiintata inspectie de investigare a infractiunilor din justitie. Vizavi de sediul institutiei, ea era asteptata de mai multi protestatari – unii veniti sa o sustina, altii sa o huiduiasca. Kovesi a intrat in institutie fara sa spuna ceva despre audieri.

„Voi face declaratii la iesire, dar va rog sa ma lasati sa intru acum. Va multumesc.”

Dosarul in care este acuzata Kovesi, a fost deschis anul trecut in baza unor sesizari a fostului deputat PSD Sebastian Ghita. Cel din urma a fugit in Serbia dupa ce a fost trimis in judecata. Ghita sustinea ca in 2011, Kovesi i-a cerut sa achite 200 de mii de euro pentru aducerea fugarului Nicolae Popa din Indonezia, pe numele caruia exista un mandat international de arestare. 

Coincidenta sau nu, dar tot azi, Consiliul Europei si Parlamentul European, incep negocierile pentru desemnarea viitorului procuror-sef european. Conferinta presedintilor din Parlamentul European a nominalizat-o azi pe Laura Codruta Kovesi drept candidat. Astfel ca Parlamentul European, care o are pe candidata Kovesi, va negocia cu Consiliul UE, care il au drept candidat pe francezul Jean-Francois Bohnert. Modul in care se alege noul procuror-sef, prin aceasta negociere intre institutii, este folosit in premiera.

Daca nu apar complicatii in procesul de negocieri, procurorul european poate sa fie ales pana la sfarsitul lunii martie. Parchetul European isi va incepe activitatea la finele anului 2020 si va investiga cazuri de coruptie, fraude transfrontaliere cu TVA, si infractiuni impotriva bugetului UE.