Google+

Iohannis: Suntem hotarati sa sprijinim drumul european al Republicii Moldova

Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri ca Romania este determinata sa sprijine drumul european al Republicii Moldova.

 

"Puteti sa contati pe noi, suntem aproape, suntem hotarati sa va sprijinim in drumul pe care Republica Moldova l-a inceput de cativa ani — drumul european", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la conferinta comuna cu presedintele Nicolae Timofti, scrie agerpres.

 

El a subliniat ca este nevoie de mult mai multe proiecte economice desfasurate intre Romania si Republica Moldova, dand exemplul gazoductului.

 

"În această idee, cred că Guvernele noastre vor găsi oportunităţi de colaborare şi de promovare comună a unor proiecte economice viabile, fezabile şi în beneficiul statelor noastre", a declarat preşedintele Iohannis.

 

Şeful statului român a afirmat că situaţia din Republica Moldova este una complicată, însă s-a declarat optimist.

 

"Noi, România, declarăm de mult timp că suntem alături de Moldova şi acest lucru noi doi îl credem. Pe de altă parte, este evident că sprijinul pe care dorim să-l dăm Republicii Moldova, în special în privinţa finanţelor, este vorba de un împrumut rambursabil şi un ajutor umanitar nerambursabil, trebuie să vină în situaţia în care şi noi constatăm progrese în ce priveşte abordarea publică din Republica Moldova", a spus Iohannis.

 

El a precizat că unele dintre condiţii sunt deja puse în practică şi că omologul său moldovean l-a asigurat că Parlamentul Republicii Moldova este pregătit să sprijine noul Guvern, pentru a îndeplini condiţiile la care s-a angajat.

 

Presedintele Nicolae Timofti a declarat miercuri, la Bucuresti, ca "Ii multumesc presedintelui Iohannis pentru atmosfera cordiala. Relatia speciala si privilegiata dintre Romania si Republica Moldova favorizeaza numeroase proiecte - multe sunt in desfasurare, altele urmeaza. Criza de la Chisinau nu a afectat dialogul politic intre cele doua maluri ale Prutului. Dimpotriva, greutatile prin care trece Republica Moldova ne-au apropiat si mai mult. Sprijinul pe care Romania ni-l ofera in mai multe domenii este de necontestat.Sunt riscuri politice, geopolitice si economice pe care le-am abordat astazi. Evitarea lor ar plasa Republica Moldova intr-un spatiu european de stabilitate. Suntem uniti prin sange, istorie si spirit. Probabil este ultima vizita in cariera mea de presedinte al Republicii Moldova. Ma simt ca acasa si in Romania si in Moldova.", scrie hotnews.ro

 

*poza dantomzei.ro


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Actualitate
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn