In Statele Unite, politia a arestat un asistent medical dupa ce o pacienta in coma a nascut la un centru medical pentru ingrijire pe termen lung din Arizona.

Publicat:24.01.2019, 07:53


Angajaţii nici nu şi-au dat seama ca e însarcinata. Totuşi, femeia, care se afla în stare vegetativa de 26 de ani, a nascut un baieţel aflat acum în grija familiei ei.

”Ma aflu aici pentru a anunţa arestarea celui care, credem, a comis un act incalificabil când a agresat sexual unul dintre cei mai vulnerabili membri ai comunitaţii noastre”, au anunţat anchetatorii.

Un anume Nathan Sutherland, de 36 de ani, asistent medical cu drept de practica, angajat la Clinica Hacienda Healthcare din Arizona, a fost arestat şi va fi judecat pentru doua capete de acuzare: agresiune sexuala, respectiv abuz asupra unui adult vulnerabil.

El a avut-o în grija pe victima în perioada când a fost comisa agresiunea sexuala. Dupa ce pacienta în coma a nascut, pe 29 decembrie anul trecut, poliţia a început investigaţiile, inclusiv colectarea de mostre ADN de la toţi angajaţii de sex masculin.

Jeri Williams, Poliţia Phoenix: ”Printr-o combinaţie a muncii temeinice de poliţist, declaraţiilor luate de la oameni şi minunilor pe care ni le ofera tehnologia ADN, am reuşit sa identificam suspectul şi sa construim un caz care a dus la acestuia.”

Pacienta care a nascut la sfârşitul anului trecut este în stare vegetativa de 26 de ani şi se afla la acest centru pentru îngrijiri medicale pe termen lung de când avea 3 ani.

Familia a descris-o ca având “dizabilitaţi intelectuale semnificative”. Nu poate vorbi, dar poate face anumite mişcari şi raspunde la sunete.

Toţi cei de la clinica au susţinut ca nu şi-au dat seama ca pacienta în coma este însarcinata pâna când a intrat în travaliu.
Între timp, directorul şi doi angajaţi au demisionat.