Google+

Relatia „calda” dintre Gaburici si Termoelectrica. Sau de ce pe facturile la caldura a aparut publicitate electorala cu candidatul democratilor la functia de deputat - ZdG.md

Peste 24 de mii de chisinauieni au descoperit in facturile pentru energia termica din luna februarie publicitate electorala cu candidatul democratilor la functia de deputat, Chiril Gaburici. Facturile au fost eliberate de o companie fondata de Termoelectrica, societate pe actiuni detinuta de stat si condusa de Veaceslav Eni, tot el conducator al grupului de initiativa pentru sustinerea candidaturii lui Gaburici, scrie ZdG.md

 

Conform informaţiilor raportate de Partidul Democrat din Moldova la Comisia Electorală Centrală, formaţiunea a plătit pentru acest serviciu 2906 lei, adică mai puţin de 12 bani pentru ca promisiunile candidatului Gaburici să apară pe o factură.

 

Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica, soţia căruia este consilieră în Parlament în cadrul fracţiunii Partidului Democrat din Moldova (PDM), susţine că nu ar exista vreo legătură între activitatea sa din fruntea societăţii pe acţiuni deţinute de stat şi susţinerea în campania electorală a candidaturii lui Chiril Gaburici, ministrul degrevat din funcţie al Economiei şi Infrastructurii.

 

Gaburici, vizitator frecvent la Termoelectrica

 

Chiril Gaburici a fost instalat în funcţia de ministru al Economiei şi Infrastructurii în ianuarie 2018, iar pe parcursul mandatului său a dezvoltat o relaţie „caldă” cu Termoelectrica, societate pe acţiuni deţinută de Guvern prin intermediul Agenţiei Proprietăţii Publice (APP). Gaburici a fost un vizitator frecvent al Termoelectrica în perioada mandatului său, iar cu mai multe ocazii a lăudat managementul întreprinderii. Ultima dată, Gaburici a fost la Termoelectrica chiar în actuala campanie electorală. La 10 februarie 2019, în cadrul unei întâlniri electorale cu angajaţii întreprinderii, Gaburici a fost însoţit de Veaceslav Eni, director general al Termoelectrica şi de Vladimir Plahotniuc, preşedintele PDM.

 

Între timp, în urma unei decizii de Guvern din ianuarie 2018, pregătită şi prezentată de Chiril Gaburici, termenul de rambursare a păcurei de către Termoelectrica către Agenţia Rezerve Materiale (ARM) a fost, iarăşi, reeşalonat, de această dată până în 2020. În 2009, ARM a eliberat din rezervele materiale de stat, pe bază de contract, cu titlu de împrumut pe termen scurt, 18,5 mii tone de păcură pentru Termoelectrica şi 1,5 mii tone către Centrala Electrică de Termoficare Nord din Bălţi. Pe parcurs, Guvernul a prelungit de mai multe ori termenul limită de returnare a datoriei.

 

11,9 bani, costul publicităţii de pe o factură

 

Relaţia „călduroasă” dintre Chiril Gaburici şi Termoelectrica s-a materializat şi în actuala campanie electorală. Veaceslav Eni, director general al societăţii pe acţiuni, a fost înregistrat, la 26 decembrie 2018, în fruntea grupului de iniţiativă pentru susţinerea candidaturii lui Gaburici la funcţia de deputat, acesta fiind şi şeful staff-ului electoral al ministrului degrevat din funcţie. Recent, 24,218 mii de chişinăuieni au primit în facturile pentru căldură, eliberate de „Info Bon” SRL, publicitate electorală cu Chiril Gaburici. În 2017, „Info Bon” SRL a fost fondată chiar de Termoelectrica.

 

Potrivit datelor din raportul financiar al PDM, pentru ca pe verso facturilor să fie tipărite promisiunile electorale ale candidatului Gaburici, au fost achitaţi, din fondul electoral al partidului, 2906 lei. Un calcul simplu arată că o singură factură cu publicitate electorală distribuită în cutiile poştale ale chişinăuienilor a costat 11,9 bani. „Este un contract semnat cu „Info Bon”, cont şi factură.

 

Toate companiile care prestează servicii de imprimare şi distribuţie a facturilor dispun de serviciu de plasare contra cost a orice publicitate pe verso la orice factură (Infocom, de exemplu)”, se arată în răspunsul oferit de Steluţa Andreev, purtătoarea de cuvânt a candidatului Chiril Gaburici. Întrebat dacă există vreo legătură între activitatea lui Veaceslav Eni la Termoelectrica, în staff-ul electoral al candidatului Gaburici şi publicitatea de pe facturi, acesta nu a răspuns.

 

CITESTE MAI DEPARTE PE ZdG.MD


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn