Google+

Republica Moldova — statul care nu-si poate identifica mortii - Ziarul de Garda

25 iulie 2017. Nicolae Varanita, de 25 de ani, din satul Voinescu, Hancesti, pleaca de acasa si nu mai revine. 28 decembrie 2017. Cadavrul unui barbat este gasit pe un camp, la marginea satului Voinescu. Organele de drept presupun ca ar fi trupul lui Nicolae, dar nu pot demonstra acest lucru pentru ca Centrul de Medicina Legala (CML) nu dispune de un laborator care ar efectua teste ADN - singura cale de a stabili cu exactitate identitatea defunctului, scrie ZdG.md.

 

În aceste condiţii, de mai bine de 4 luni, părinţii lui Nicolae nu ştiu dacă trupul găsit la marginea satului este al feciorului lor sau nu, iar statul nu are, deocamdată, o soluţie pentru asemenea situaţii. Asta în condiţiile în care, în 2014, în urma unei licitaţii care a intrat în vizorul Procuraturii Anticorupţie şi care s-a lăsat cu reţineri, au fost cheltuite 10 milioane de lei pentru achiziţionarea echipamentului necesar pentru efectuarea testelor ADN. Deşi laboratorul trebuia să fie deschis încă în 2016, acesta nu este funcţional şi până astăzi, iar directorul CML spune că primele teste ADN vor fi făcute „peste un timp foarte scurt”.

 

Părinţii lui Nicolae povestesc că, vara trecută, fiul lor s-a întors din Belgia, unde muncea. Venise să-şi perfecteze actele de cetăţenie română, după care urma să plece din nou peste hotare. În seara de 25 iulie, după ce a petrecut toată ziua împreună cu doi amici, Nicolae a ieşit din curtea casei şi a dispărut pentru totdeauna. „Mai avea vreo 3 zile până a primi certificatul românesc. Pe 25 iulie, seara, careva l-a sunat. A ieşit şi nu mai ştim nimic de el”, povesteşte, cu ochii în lacrimi, Ana Varaniţa, mama lui Nicolae, adăugând că, în dimineaţa acelei zile, împreună cu soţul său, plecaseră la un alt fiu din Belgia, iar când au ajuns au aflat vestea dispariţiei lui Nicolae.

 

„Să aflăm dacă-i el sau nu-i el. Asta vrem”

„Pe 28 decembrie, a apărut trupul, dar pe noi, cei de acasă, nimeni nu ne-a anunţat. L-au sunat pe feciorul Ion, el era la Chişinău, şi l-au întrebat cu ce haine era îmbrăcat Nicolae când a plecat de acasă. A doua zi, ne-am dus la morgă, să-l recunoaştem. Ne-au spus că dacă intrăm să-l vedem, ni-l pune în sicriu, ca să-l luăm acasă. Zic: să vedem, dacă-i el, dacă cunoaştem ceva, îl luăm. El mă întreabă: vă simţiţi aşa tare de inimă? Atunci nu ne-a dat voie să-l vedem. Apoi ne-am dus la poliţie, la procuror… Ce se întâmplă? E feciorul nostru sau nu? Să ştim, să-l luăm, să-l înmormântăm creştineşte. Avem acuş 10 luni, dar nu ştim nimic, nici nu-l înmormântăm, nici… Să aflăm dacă-i el sau nu. Asta vrem”, spune femeia.

 

„Pe 28 decembrie, era trecut de ora 11, m-a sunat un poliţist de la Hânceşti. M-a întrebat dacă fratele Nicolae avea aşa încălţăminte, aşa chipiu, unul albastru. Le-am spus „da” şi ei nu mi-au mai spus nimic. Peste vreo oră, mă sună nişte poliţişti de la Chişinău, care m-au chemat la ei. Mi-au spus că s-a găsit un cadavru nu departe de sat şi că, după toate detaliile, ar fi fratele meu, Nicolae. Tot în acea zi am mers la morgă. Acolo, un poliţist mi-a spus că da, e Nicolae, şi e împuşcat sub barbă, că singur s-ar fi împuşcat şi că a fost găsită o armă sub el. A doua zi, am mers cu părinţii la morgă, dar am decis că nu există destule probe că-i el sau nu-i el. Numai după nişte haine nu putem să… Şi până-n ziua de azi nu au probe”, afirmă Ion Varaniţa, fratele lui Nicolae.

 

[...]

 

10 milioane, 3 reţinuţi şi niciun laborator

 

În conformitate cu Strategia de reformare a sectorului justiţiei pentru 2011-2016, pentru a facilita procesul de investigare a infracţiunilor cu acumularea probelor din punct de vedere ştiinţific şi probarea exclusivă prin intermediul expertizei medico-legale, în iunie 2013, s-au alocat 9,78 milioane de lei. Ulterior a fost constituit un grup de lucru pentru achiziţii publice, misiunea căruia era selectarea companiei care urma să livreze către CML echipament pentru efectuarea testelor ADN.

 

Câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată „Eyecon Medical” SRL, iar contractul de 9,76 milioane de lei a fost înregistrat la Agenţia Achiziţii Publice pe 10 ianuarie 2014. Licitaţia a intrat în vizorul Procuraturii Anticorupţie şi Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), care, în august 2017, anunţau că ex-directorul CML (Ion Cuvşinov), adjunctul său (Andrei Pădure) şi un specialist din cadrul instituţiei au fost reţinuţi, fiind bănuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu prin trucarea licitaţiei de achiziţionare a echipamentului pentru laboratorul ADN. Dosarul fostului director Cuvşinov se află acum pe masa magistraţilor de la Judecătoria Chişinău, următoarea şedinţă de judecată fiind programată pentru 18 mai, curent.

 

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn