Google+

Accidentul din Ungaria: O familie si-a pierdut doi fii si nora. Printre victime sunt si doi soti

Primarul comunei Mica (Mures), din care provin patru dintre victimele accidentului produs in Ungaria, a declarat ca o familie si-a pierdut doi fii si nora, iar tatal baietilor a scapat doar pentru ca s-a intors in tara cu masina, nu cu microbuzul.



De asemenea, primarul spune, referindu-se la două dintre victimele care proveneau dintr-un alt sat, Agrişeu, că erau soţ şi soţie şi aveau 7 copii.


O celulă de criză a fost constituită, miercuri, la nivelul Prefecturii Mureş, din care fac parte experţi în asistenţă socială, pentru a se oferi sprijin familiilor şi consiliere psihologică minorilor ai căror părinţi sau rude au decedat în accident. Autorităţile încearcă să stabilească numărul exact al copiilor care vor avea nevoie de consiliere psihologică.

 

Reprezentanţii Prefecturii au discutat cu primarii comunelor Mica şi Bălăuşeri, pentru a se găsi soluţii de sprijinire financiară a familiilor îndoliate.

 

Primarul comunei Mica, Szekely Ladislau, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că de dimineaţă a vizitat două familii care au pierdut patru persoane în accidentul din Ungaria soldat cu nouă morţi.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn