Google+

Un roman, dus la spital dupa ce a cazut intr-o rapa de 100 de metri

Un barbat a fost salvat de salvamontisti, miercuri seara, dupa ce cazuse intr-o rapa de 100 de metri. El a fost dus la spitalul din Sinaia, avand rani la cap si brate.

 

Salvamontiştii din Buşteni au reuşit, la finalul unei acţiuni care a durat patru ore, să îl scoată pe bărbatul căzut în prăpastia adâncă de o sută de metri în Munţii Baiului.

 

Salvatorii au coborât pe corzi în prăpastie şi l-au preluat pe rănit, transportându-l până la ambulanţa SMURD care nu a putut ajunge până la locul în care s-a petrecut accidentul, informează News.ro.

 

Turistul în vârstă de 35 de ani are numeroase răni la cap, mâini şi torace, dar a supravieţuit căderii în prăpastia de o sută de metri, el fiind conştient şi putând comunica cu salvatorii.


Bărbatul a fost dus la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Orăşenesc din Sinaia, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae.

 

Bărbatul urcase, miercuri, în Munţii Baiului pe un traseu folosit pentru offroad şi a căzut în prăpastie, tatăl acestuia fiind cel care a sunat la 112 şi a cerut ajutor.

 

Echipaje de paramedici, pompieri şi salvamontişti din Buşteni au intervenit pentru a-l scoate pe bărbat din prăpastie.


Sursa: News.ro


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn