Google+

Bebelusul nascut cu doua penisuri, adus la un spital din Bucuresti. Ce spun medicii despre starea sa de sanatate - mediafax.ro

Copilul nascut la Maternitatea din Ploiesti cu o malformatie rara, avand doua penisuri, a fost transferat, marti, la Spitalul Marie Curie din Capitala, viata lui nefiind in pericol. Medicii spun ca mama nu a facut, in timpul sarcinii, nicio investigatie medicala, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Directorul medical al Maternităţii din Ploieşti, Călin Boeru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bebeluşul a fost transferat, marţi, cu o ambulanţă, către Spitalul Marie Curie din Bucuresti, scrie mediafax.ro.

 

„Viaţa copilului nu este în pericol. Este un caz spectaculos şi medical, iar pentru părinţi e traumatizant şi trebuie investigat”, a declarat Boeru.

 

Acesta a mai precizat că mama, care are peste 20 de ani, nu a făcut nicio investigaţie medicală în timpul sarcinii, nici la sânge, nici ecografie. Copilul a fost născut pe cale naturală, femeia fiind la prima naştere.

 

Surse medicale au spus, pentru MEDIAFAX, că medicii bănuiesc că băieţelul ar avea şi alte malformaţii sau deficienţe şi chiar dacă ar fi operat, acesta ar fi traumatizat pe viaţă.

 

Un copil s-a născut la Maternitatea din Ploieşti cu două penisuri. Medicii spun că este vorba despre o malformaţie rară, cu care nu s-au mai întâlnit până acum.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn