Google+

BREXIT ar putea da peste cap sistemul vamal din Europa. Cum vor fi afectate controalele

Norvegia testeaza solutii tehnologice pentru digitalizarea procedurilor vamale, la trecerea camioanelor cu marfuri la granita cu Uniunea Europeana.

 

Unii cred că această idee ar putea fi folosită şi pentru evitarea unei frontiere dure între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, după divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană. Însă nu este chiar atât de simplu.

 

Multe puncte de trecere a frontierei au dispărut în Europa în ultimele decenii, dar graniţa Norvegiei cu Uniunea Europeană este cât se poate de vizibilă. Acolo vorbim despre camere video, sisteme de recunoaştere a numerelor de înmatriculare, bariere care dirijează traficul către poliţiştii vamali.

 

Norvegia are acces la piaţă comună şi cele mai multe bunuri sunt exceptate de la plata unor taxe vamale. Însă tot ce intră în ţară trebuie declarat.

Pe de altă parte, Marea Britanie caută să liniştească temerile privind revenirea la posturile vamale şi controlul vehiculelor de-a lungul graniţei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, după retragerea din Uniunea Europeană. Iar soluţiile tehnologice testate în Norvegia ar putea fi aplicate şi acolo.

Din toamna anului trecut, la punctul vamal de pe şoseaua care leagă Oslo de Stockholm este testat un nou sistem digital, menit să accelereze tranzitul de mărfuri prin vamă. Transportatorii au posibilitatea să transmită informaţiile online cu două ore înainte că un camion să ajungă la graniţă. Iar vameşii pot să evalueze din timp eventualele riscuri.

 

Nina Bullock, şeful ofiţerilor valali: “Cunoaştem numărul camionului, ştim cine e la volan, ce tip de marfă transportă, ştim totul în legătură cu camionul care se îndreaptă spre graniţă. Şi va primi drept de liberă trecere înainte de sosire, exceptare de la taxe, totul.”


Însă, în şase luni de teste au fost şi situaţii neaşteptate, care au dat peste cap planurile - de la camere video acoperite cu zăpadă, până la lipsa conexiunii la internet, care au lăsat barierele coborâte chiar şi când nu era cazul.

 

Kristen Hoiberget, ofiţer vamal: “O frontieră “uşoară, care este, în mod evident, de dorit, presupune o anumită dezvoltare şi pregătire, e nevoie de armonizarea legislaţiei. Nu se face în două luni. Trebuie să te conformezi cu regulile UE.”


Ofiţerul vamal norvegian a fost întrebat cum s-ar simţi dacă, peste două luni, ar fi detaşat la graniţa dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, care va deveni frontieră dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană după Brexit.

 

Kristen Hoiberget, ofiţer vamal: “Cred că aş fi cu totul copleşit. Şi m-aş teme dacă asta s-ar întâmpla anul acesta, fără nicio pregătire prealabilă.


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn