Dezastrul provocat de incendiile catastrofale din nordul Californiei, in Statele Unite, este greu de imaginat.

Publicat:17.11.2018, 06:13



Parca „a coborât iadul pe pamânt”, spun supravietuitorii, îngroziti de tot ce au vazut si îndurerati de bilantul dramatic: 63 de morti si peste 630 de disparuti, în timp ce asezarile prin care au trecut flacarile sunt mormane de cenusa. Nimic nu a mai ramas în picioare si nu se poate respira, ne-au povestit si românii care locuiesc în zonele afectate. Autoritatile vorbesc despre cele mai mari focuri din ultimii o suta de ani.

Pentru locuitorii din California, infernul pare fara sfârsit. Focul a distrus localitati întregi, mii de case si masini. Printre cei care au avut de suferit se numara si românii care traiesc în acest stat.

Flaviu Pop, român din California: „Au fost locuinţe în care oamenii au trebuit sa fie evacuaţi şi efectiv au fost spulberate. Mulţi oameni şi-au pierdut casele, proprietaţile, maşina, tot ce a fost de valoare şi au trebuit sa plece.”

Iar autoritatile au anuntat ca numarul disparutilor a „sarit”, de pe-o zi pe alta de la 130 la peste 630, majoritatea oameni în vârsta.

Oficial american„Numarul disparutilor a crescut cu 501. Trebuie sa va explic putin cum a crescut peste noapte. Oameni buni, trebuie sa întelegeti ca este o lista în continua schimbare. În unele zile avem mai multi oameni, în altele mai putini, iar la final, când vom fi încheiat procesul, sper ca vom sti de soarta fiecaruia.”

Rudele au fost rugate de anchetatori sa ofere mostre ADN, pentru a ajuta la procesul de identificare.

Localnic: „Erau multi batrâni acolo, care n-au avut timp sa plece.. Nici nu si-au dat seama. Era 6.30 dimineata.”


 Localnic: „E o tragedie!”

 Femeie: „Anvelopele masinii au ars si s-au lipsit de asfalt.”

Adaposturile pentru evacuati sunt tapetate cu fotografii si mesaje stâşietoare pentru cei disparuti. În fiecare zi, echipele de cautare gasesc noi victime, printre ruinele celor peste 10.000 de cladiri distruse în nimicitorul incendiu. Câini de cautare, membri ai Garzii Nationale, ajutoare de serif si chiar antropologi sunt implicati în cumplita misiune.

Salvator: „Ne ajuta în cazurile unde trebuie sa diferentiem ramasitele umane de restul.”

 Pentru locuitorii care s-au întors în oraselul Paradise, e greu sa recunoasca frânturi din fostele lor locuinte. Aceste imagini filmate din drona în ce a fost odata orasul Paradise, ilustreaza în mod sfâsietor amploarea dezastrului.

Barbat: „Asta era curtea din spate. Aveam un gard aici, iar cabana era în partea aceea.”

 Savator: „Te simti groaznic pentru acesti oameni... Este devastator pentru ei. Imaginati-va cum este sa te întorci aici si sa vezi cum arata casa ta.”

O alta problema din ce în ce mai apasatoare este poluarea aerului, devenit irespirabil nu doar în zona afectata, ci si în orasele apropiate, cum ar fi San Francisco.

Locuitorii au fost sfatuiti sa nu iasa din case fara masti, sa îsi protejeze ochii cu picaturi speciale si sa evite sa faca sport în aer liber. În acest timp, în regiuni întinse din Statele Unite a venit iarna. Un viscol puternic a lovit zona de centru si vest si se deplaseaza lent spre Coasta de Est.