Cei mai bogati 500 de oameni ai lumii au pierdut miercuri 99 de miliarde de dolari, dupa ce turbulentele de pe Wall Street s-au extins pe plan global, transmite Bloomberg.

Publicat:12.10.2018, 05:41

Este al doilea declin semnificativ înregistrat într-o singura zi în 2018, precedentul fiind înregistrat în februarie, când indicele S&P 500 al bursei de pe Wall Street a intrat într-un teritoriu de corectie, înregistrând un declin de 10% fata de nivelul ridicat din ianuarie si sporind temerile ca va urma o perioada îndelungata de turbulente, asa cum s-a întâmplat în urma crizei financiare din 2008.

Conform indicelui Bloomberg Billionaires, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a pierdut 9,1 miliarde de dolari, dupa ce actiunile retailerului online au înregistrat cel mai semnificativ declin din ultimii doi ani. El ramâne pe primul loc în topul celor mai norocosi oameni ai planetei, cu o avere neta de 145,2 miliarde de dolari.

Si alti miliardari au înregistrat pierderi semnificative. Astfel, presedintele Berkshire Hathaway, Warren Buffett, a pierdut 4,48 miliarde de dolari (dar ramâne ci o avere estimata la 87,5 miliarde de dolari), în timp ce fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este mai sarac cu 2,50 miliarde de dolari, averea lui reducându-se la 60,1 miliarde de dolari.

Cel mai bogat european, Bernard Arnault, a pierdut 4,5 miliarde de dolari, ramânând cu o avere de 66,9 miliarde de dolari. Actiunile imperiului sau de lux - LVMH - cel mai mare grup mondial de produse de lux - care detine si brandurile Louis Vuitton, Guerlain si Givenchy - au scazut semnificativ dupa ce firma a confirmat ca statul chinez a înasprit controalele la frontiera. Din cauza turbulentelor de pe burse, Arnault a pierdut mai mult de jumatate din câstigurile realizate anul acesta. Vineri, el a pierdut 3,5 miliarde de dolari dupa aparitia zvonurilor privind înasprirea controalelor la frontiera, actiune menita sa reduca importurile neautorizate de bunuri.

În total, 17 persoane au pierdut mai mult de un miliard de dolari. Cei mai afectati au fost miliardarii americani, ei au pierdut 54,5 miliarde de dolari , mai mult decât orice alta tara inclusa în indicele Bloomberg Billionaires.

Bursa de pe Wall Street a închis sedinta de miercuri în scadere puternica, înregistrând cel mai semnificativ declin din ultimele opt luni, investitorii fiind îngrijorati de majorarea ratelor dobânzilor bondurilor americane si de încetinirea economiei mondiale. Si pietele bursiere europene au deschis joi în scadere cu aproximativ 1,5%.

Si pe pietele bursiere din Asia s-a înregistrat joi cel mai semnificativ declin din ultimele 19 luni, pe fondul sporirii aversiunii fata de risc a investitorilor si a scaderilor de pe Wall Street.

Indicele MSCI, care monitorizeaza pietele din regiunea Asia-Pacific, cu exceptia Japoniei, a înregistrat un declin de 3,38%, în timp ce Bursa din Hong Kong a încheiat prima sedinta de tranzactionare de joi în scadere cu 3,76%, iar pietele bursiere din Japonia si Coreea de Sud înregistrau scaderi semnificativa, de peste 3%.

Randamentele bondurilor americane pe zece ani au crescut peste 3% iar Fondul Monetar International a înrautatit estimarea de crestere a economiei mondiale la 3,7% în 2018 si în 2019, citând sporirea riscurilor în urma escaladarii tensiunilor comerciale si a nivelului ridicat al datoriilor. Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a avertizat ca valorile pietelor bursiere sunt “extrem de ridicate”, ceea ce a provocat panica în rândul investitorilor, care s-au grabit sa-si vânda actiunile.

Sursa: Agerpres