Cel putin 19 persoane au murit si alte peste o suta au fost ranite intr-un incendiu izbucnit luni la un spital in estul Indiei, relateaza marti AFP, citand un responsabil al politiei locale. Presa locala afirma insa ca ar fi cel putin 23 de morti.

Publicat:18.10.2016, 05:03

Incendiul s-a declansat in departamentul de dialize si s-a extins rapid in unitatea de terapie intensiva a spitalului din orasul Bhubaneswar.

Premierul indian Narendra Modi a declarat pe Twitter ca este "profund afectat de pierderea de vieti omenesti" si a descris evenimentul ca fiind o tragedie "inspaimantatoare".

Pompierii au avut nevoie de mai multe ore pentru a stinge incendiul, ale carui cauze sunt deocamdata neclare. Conform AFP, el ar fi fost declansat de un scurt circuit, scrie Agerpres.

 

"Peste 100 de pacienti au fost transferati intr-un alt spital. Numerosi pacienti sunt in stare critica si bilantul mortilor ar putea sa creasca", a declarat seful politiei locale Yogesh Khurania pentru France Presse.