Este 30 octombrie si sunt din nou in spital, asa cum sunt de trei ani incoace. Nu ma plang. Se putea si mai rau. As fi putut fi in mormant.

Publicat:30.10.2018, 09:22

În aceste zile, în România se vorbeşte din nou de Colectiv, dupa ce, timp de aproape un an de zile, viaţa a mers înainte cu proteste, justiţie, placuţe de înmatriculare anti PSD şi scandaluri despre Liviu Dragnea.


Starea bolnava a sistemului de sanatate este din nou în centrul atenţiei, dupa ce un copil a murit într-un spital privat, iar o supravieţuitoare a tragediei din Colectiv a povestit pe Facebook experienţa de coşmar pe care trait-o într-un spital din România, imediat dupa ce a suferit acele arsuri care au mutilat-o pe viaţa.


Nu avem secţii pentru mari arşi. Nu avem spitale. Nu avem aparatura şi echipamente moderne. Şi în general nu avem mai nimic, nici chiar medici, pentru ca mulţi sunt acum în strainatate. Însa ce te faci când ajungi într-un spital din strainatate, unde secţiile de arşi arata ca o camera de hotel dintr-un film S.F., dar te confrunţi cu ceva cu totul neaşteptat: factorul uman.

Am fost tratat şi vindecat într-un spital din Israel care nu duce lipsa de nimic din punct de vedere financiar. Paturile pentru marii arşi sunt dotate cu computere care ştiu când sa încline automat poziţia pacientului, în funcţie de greutatea sa şi de datele medicale introduse, astfel încât ranitul sa nu se trezeasca şi cu alte probleme, precum atrofierea musculara, din cauza incapacitaţii de a se mişca. Da, am fost o leguma umana, iar aceste aparate - care ticaiau non-stop şi al caror sunet îl aud uneori şi acum, ca prin vis, m-au facut sa sufar mai puţin decât cei care s-au chinuit în România.


Cei care mi-au salvat viaţa sunt medicii din Israel, nu aparatele, dupa ce am ajuns acolo în stare foarte grava, cu 50 % şanse de supravieţuire şi 2 bacterii nosocomiale, care ucid în majoritatea cazurilor.


Caldura de iad şi ploaia de foc din clubul Colectiv mi-au ars mâinile, capul şi umerii, iar transplantul de piele la o mâna, facut într-un spital din Bucureşti, nu a reuşit. Se mai întâmpla. Factorul uman.


Am ajuns în spitalul Tel Hashomer din Tel Aviv - unul dintre cele mai mari şi mai complete centre medicale din Orientul Mijlociu. Se întinde pe o suprafaţa gigant de 61 de hectare, care arata ca un mic oraşel, unde se circula cu maşina, iar aici sunt peste 120 de clinici şi departamente, fiecare cu specializarea sa. Spitalul are peste 1700 de paturi, peste 1400 de medici, 2600 de asistente şi înca 3300 de alţi angajaţi în domeniul medical.


Este pur şi simplu o demonstraţie de forţa medicala a statului israelian, care are parte în mod constant de conflicte armate cu palestinienii din Fâşia Gaza.


Medicii din acest spital mi-au refacut transplantul de la mâna stânga şi mi-au înlocuit pielea de pe mâna dreapta, cea mai arsa, deoarece cu ea am ţinut telefonul cu care am filmat clipele de groaza din Colectiv. Şi, ca sa fie siguri ca cele doua transplanturi vor avea succes, chirurgii israelieni mi-au pus capse de metal pe grefele de piele. Capse de metal aproape identice cu cele care se folosesc la hârtie, în forma de U, care au fost introduse în noua mea piele de pe mâini, pentru ca asta era cea mai buna varianta, mi-au explicat ei, dupa ce i-am întrebat de ce nu au folosit, de exemplu, fire.


Iar într-o zi … a început tortura. Un asistent medical a venit cu un cleşte şi a început sa scoata, una câte una, capsele metalice din mâinile mele. Ştii cum este sa traga cineva, ÎNCET, un fier de sub piele? Sa simţi cum ranile provocate de arsuri - care nu se vindecasera nici pe departe - sunt aproape sa-ţi distruga psihicul, deoarece nu mai poţi gândi clar din cauza durerii şi a fricii … de durere. Iar cele mai rele dureri au fost cele din zona degetelor, unde simţeam capsele ca şi cum ar fi fost pe creier - atât de ascuţit simţeam metalul în mine când îl rasucea cu cleştele.


Şi m-au chinuit aşa timp de câteva zile, pâna când cineva a decis sa îmi faca anestezie generala şi sa îmi scoata în somn toate acele capse nenorocite.


De ce nu au facut asta de prima data? Pentru ca cineva, un om, nu a gândit. Înconjuraţi de zeci şi zeci de aparate super performante, oamenii au uitat la un moment dat sa mai gândeasca.


În spitalele din Israel, toate procedurile sunt respectate cu sfinţenie, ca într-o ţara sfânta. Nimeni nu intra fara halat de unica folosinţa în camera unui mare ars, care mai are şi bacterii pe deasupra. Toate halatele şi bonetele de unica folosinţa se arunca imediat la ieşirea din salon, unde exista şi recipient cu dezinfectant, care, culmea, chiar este folosit de toata lumea.


Analizele de sânge s-au facut constant, o data pe saptamâna, conform aceloraşi proceduri. Însa, în cazul meu a existat o situaţie puţin ieşita din comun. Medicii nu puteau sa îmi gasesca venele!


Şi, din cauza asta, am trait alte clipe înfioratoare pe care nu o sa le uit niciodata. Ma îngrozeam şi urlam pur şi simplu când medicul îmi baga acul în braţ, dupa care începea sa îl rasuceasca, în cautarea acelei vene. Şi nu o gasea. Şi mai încerca o data. Dupa care schimba mâna. Şi rasucea şi acolo acul sub piele, de doua ori, de trei ori, pâna când mâna se învineţea, iar sângele înroşea pielea şi nu mai putea sa vada unde sa mai caute.

Au cautat venele, ca sa ia probe de sânge, şi la picioare. M-au torturat şi m-au chinuit inclusiv în zona inghinala. La un moment dat, în salonul meu ajunsesera sa se strânga 4 sau 5 medici, care se sfatuiau între ei, încercând sa gaseasca o soluţie.


Cel mai rau a fost când doi dintre ei mi-au înfipt acele de seringa simultan în braţ şi în picior, şi au început sa le roteasca pe sub piele în acelaşi timp.


Disperaţi, medicii s-au gândit într-o zi sa aduca un fel de ecograf, la fel ca acelea care se folosesc la femeile gravide, de exemplu, ca sa gaseasca venele ascunse aşa cum sunt gasiţi copiii în burta mamei. Fara succes.


Cum se rezolva - uneori - aceasta mare problema, atât pentru mine, cât şi pentru acei medici? Simplu. În acel spital se aflau cel puţin doua persoane care ŞTIAU şi puteau sa gaseasca vena din prima încercare. Existau doi medici care, dupa ce îmi palpau braţul, gaseau vena şi în mai puţin de 5 minute plecau din salonul meu - fara urlete de groaza, fara tortura şi fara lacrimi. Din pacate pentru mine, ei lucrau la alte departamente şi nu erau disponibili oricând.


Din nou factorul uman. Din nou, omul facea diferenţa în faţa aparatelor.


În România nu sunt spitale pentru arşi, nu sunt clinici suficiente pentru câţi bolnavi exista şi nu sunt nici macar paturi simple!


Sunt spitale în care bolnavii stau înghesuiţi în saloane, claie peste gramada, pentru ca nu sunt suficiente paturi.


Însa cel mai rau este ca acest sistem bolnav nu are oameni care sa vindece. Tot mai mulţi medici pleaca din România şi pe unii dintre ei i-am vazut inclusiv în acest mare spital din Israel, ocupând funcţii de conducere şi fiind respectaţi pentru profesionalismul lor. Statul român, format din politicieni cu condamnari penale sau doar simpli politicieni incompetenţi, care nu ştiu cu ce se manânca problemele din sanatate, continua sa îşi bata joc de aceşti oameni.


Înainte de a fi data afara de la conducerea DNA, Laura Codruta Kovesi a prezentat un studiu despre corupţia în sistemul de sanatate, iar concluzia este îngrozitoare: ”Infractionalitatea se manifesta în majoritatea aspectelor structurale si functionale ale sistemului de sanatate, cu implicatii asupra calitatii actului medical oferit populatiei”.


Mai ştie cineva ce s-a întâmplat cu dosarul Hexi Pharma? A auzit cineva ca ar fi fost pedepsiţi cei vinovaţi pentru barocamera de milioane de euro nefuncţionala de la Spitalul Floreasca? S-a facut ceva concret pentru reducerea numarului foarte mare de infecţii dobândite în spitalele din România?

Factorul uman, din nou...


Au trecut 3 ani de la tragedia din Colectiv.


Sunt aceleaşi partide la putere. Avem cam aceleaşi cluburi şi cladiri, în continuare, fara autorizaţii de securitate la incendiu. Şi sunt aceleaşi spitale pline de corupţie şi de bacterii.


Totul este la fel ca înainte - doar ca lipsesc .... 65 de tineri.” -


Cristian Matei, supravieţuitor al tragediei din clubul Colectiv, editor www.stirileprotv.ro!