Google+

Coreea de Nord, „o amenintare fara precedent” pentru SUA, Coreea de Sud si Japonia

Programul militar al Coreei de Nord reprezinta o „amenintare grava si fara precedent” la adresa Statelor Unite, Coreei de Sud si Japoniei, sustin ministrii de Aparare din cele trei state.

 

 În cursul unei întâlniri în Filipine, secretarul american al Apărării, Jim Mattis, şi omologii săi asiatici s-au angajat să sporească presiunile diplomatice asupra Phenianului şi să îşi consolideze cooperarea militară, informează AFP, citat de Agerpres.

 

„Cei trei miniştri au condamnat, în termenii cei mai fermi, acuzaţiile provocatoare neîntrerupte ale Coreii de Nord. Miniştrii îndeamnă Coreea de Nord să renunţe la programele nuclear şi balistic interzise în mod complet, verificabil şi ireversibil”, se poate citi în comunicatul semnat de Jim Mattis şi omologii săi japonez, Itsunori Onodera, şi sud-coreean, Song Young-Moo.

 

 Cei trei aliaţi s-au angajat, de asemenea, să pună în aplicare sancţiunile Naţiunilor Unite împotriva Phenianului şi să intensifice schimbul de informaţii.

 

Jim Mattis întreprinde un turneu în Asia care îl va conduce la Seul pentru discuţii pe teme de apărare, înainte de vizita preşedintelui american, Donald Trump, luna viitoare.

Luni, cei zece miniştri ai apărării din Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), reuniţi la Clark, au cerut Phenianului într-o declaraţie comună să îşi respecte obligaţiile internaţionale.

 

„Facem cunoscute gravele noastre preocupări legate de escaladarea tensiunilor în Peninsula Coreeană, inclusiv lansarea de rachetele balistice intercontinentale de Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) pe lângă testele nucleare şi tirurile cu rachete balistice.Cerem cu fermitate RPDC să se conformeze imediat obligaţiilor sale specificate în rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU”, se mai precizează în declaraţia comună.

 

Tensiunile din Peninsula Coreeană sunt deosebit de puternic de aproape doi ani din cauza intensificării programelor nuclear şi balistic ale Coreii de Nord, interzise de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.

 

Situaţia s-a degradat mai mult în ultimele luni după ce Phenianul a efectuat al şaselea test nuclear şi a lansat două rachete intercontinentale, precum şi pe fondul declaraţiilor belicoase ale preşedintelui american, Donald Trump, şi omologului său nord-coreean, Kim Jong-Un.

 

Sursa: Agerpres


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn