Google+

Cum este repartizata populatia Terrei: 50% dintre oameni traiesc inghesuiti pe 1% din suprafata planetei - FOTO

Suprafata Pamantului este de 510.065.600 km², dintre care 148.939.100 km² (29,2 %) este reprezentata de uscat, impartit in 192 de state, pe teritoriul carora traiesc in prezent 7,125 miliarde de oameni. Studiind informatii furnizate de NASA, un antreprenor american a descoperit ca jumatate din populatia Terrei traieste "înghesuita" pe doar 1% din suprafata planetei, scrie Daily Mail, citat de Mediafax.


Cu o suprafata atat de mare, Terra are o repartizare a populatiei bizara, este de parere Max Galka, un antreprenor ce a folosit mai multe informatii furnizate de NASA pentru a crea o imagine a împartirii oamenilor în diverse zone ale globului, informeaza Daily Mail.
Co-fondator al unei companii ce se ocupa cu prelucrarea datelor, Galka a combinat informatiile celor de la NASA ce organizeaza populatia pe regiuni geografice pentru a crea o harta informativa.

 

"Datele privind repartizarea populatiei arata cum oamenii sunt pozitionati în celule patrate, fara a tine cont de granitele administrative", explica Galka pe blogul sau.In scopul acestei cercetari au fost analizate 28 de milioane de astfel de celule, fiecare masurand în jur de trei mile (4,8 km). Celulele cu o populatie de peste 8.000 locuitori sunt colorate cu galben, ceea ce înseamna ca densitatea populatiei din acele zone este de aproximativ 900 de oameni pe kilometru patrat.

 

Zonele negre reflecta o populatie cu mai putin de 8.000 de locuitori si o densitate mai mica de 900 de oameni pe kilometru patrat. Globul este împartit în mod egal între galben si negru, însa harta arata ca zonele galbene sunt prezente doar pe 1% din suprafata Pamantului. Potrivit ONU, majoritatea cresterilor populatiei planetei va avea loc în Africa pana în 2100, cu atat mai mult cu cat harta arata ca acest continent beneficiaza de o multime de spatiu disponibil pentru dezvoltare.

 

Dintre toate zonele lumii, cea mai ocupata pare a fi Cairo, cu o zona de 14,4 kilometri patrati ce reprezinta domiciliul pentru mai mult de un milion de oameni.

 Pe de altă parte, cea mai ocupată insulă din lume pare a fi Java, Indonezia, locuinţă pentru 140 milioane de oameni pe un spaţiu asemănător cu New York-ul.

Harta Europei realizată de Galka relevă o repartiţie echitabilă între zonele populate şi cele mai puţin populate. "Deşi nu putem vorbi de o densitate a populaţiei precum cea de pe continentul asiatic, Europa se remarcă prin lipsa spaţiului deschis. Spre deosebire de Asia, unde populaţia pare să se concentreze în anumite zone, în Europa pare să existe o repartiţie echitabilă între zonele populate şi cele mai puţin populate", susţine antreprenorul amerincan.

În ceea ce priveşte populaţia globală în viitor, se preconizează că aceasta va atinge 9,7 miliarde de oameni până în 2100, în timp ce populaţia Africii, ce măsoară în momentul de faţă 1,2 miliarde de oameni, va exploda şi va ajunge la 5,5 miliarde de oameni.

Populaţia Statelor Unite, în continuă creştere, îşi va menţine ritmul şi se va mări cu circa 1,5 milioane de oameni în fiecare an, ajungând de la 322 milioane cât măsoară acum la 450 milioane locuitori.

Cei de la Daily Mail au prezentat şi un raport cu cele mai populate metropole (zone metropolitane) din lume, după cum urmează:

1. Tokyo, Japonia - 38 milioane locuitori.

2. Delhi, India - 25 milioane, însă ONU a anunţat că populaţia din această zonă va ajunge la 36 milioane până în 2030.

3. Mexico City (Mexic), Mumbai (India) şi Sao Paolo (Brazilia) - aproximativ 21 milioane locuitori fiecare.

4. Osaka, Japonia - în jur de 20 milioane locuitori.

5. Beijing, China - puţin sub 20 milioane locuitori.

6. New York (SUA), Cairo (Egipt) - în jur de 18,5 milioane locuitori fiecare.

 

Sursa: MEDIAFAX.RO


Sursa: Mediafax.ro
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn