Google+

De la profesoare sau medic, la ingrijitoare de batrani in Italia: ”In spatele zambetului e o mare de lacrimi” - VIDEO

De la profesoare sau medic, la ingrijitoare de batrani in Italia: ”In spatele zambetului e o mare de lacrimi” - VIDEO
Embed:

De la situatii disperate in Romania, unde si-au pierdut locul de munca, dar au ramas cu ipoteci, la calvarul unei vieti in Italia, care insa le-a permis sa isi tina copiii in scoli si facultati.



Un cerc vicios din care aceste femei nu pot ieşi.

 

Păşesc într-o capcană pentru că pleacă pentru un an sau doi şi ajung îngrijitoare pe viaţă. Presa de la Roma le numeşte “deţinutele albe” şi relatează că italiencele nu acceptă o astfel de meserie tocmai pentru că presupune traiul în umbra bătrânilor. Există, însă, şi cazuri, puţine, de îngrijitoare care reuşesc să ducă o viaţă decentă în casele celor care îi angajează.

 

Munca peste hotare, în condiţiile ruperii de familie, poate avea efecte devastatoare, mai ales acolo unde mamele plecate nici măcar nu pot comunica între ele.

 

Badantele noastre ajung să aibă grijă şi de bătrâni aflaţi în localităţi de la distanţe mai mari de marile oraşe. La 20-30, chiar 50 de kilometri de un centru urbanistic important. Şi atunci sunt izolate, le e mai greu să ia autobuzul, trenul pentru a se aduna în singura zi liberă din săptămână. Sunt doar 2 ore pe care le au libere pe zi, conform legii, şi nu au unde să se duca în cele două ore.

 

În comuna Budrio aceste femei vin la biserică, în cele două ore libere. Îngrijesc bătrâni pe la ferme din sate diferite, iar locaşul ortodox din zonă e locul unde se adună zilnic. Proprietara maşinii e din Vaslui, cealaltă e suceveanca şi s-au cunoscut şi împrietenit în Italia.

 

Se simt ca într-o familie şi îşi deapănă poveştile. Ea are 3 copii în România, la Piatra Neamţ, i-a părăsit de mici. Mezina avea doar 7 luni, nici măcar nu o înţărcase. Au trecut 8 ani de atunci, şi mama e tot prin Italia. 



“Pe aia mică o alăptam, ne-am oprit, am lăsat-o la părinţii mei, mi-au ţinut-o, m-am rugat, la început nu au vrut să mi-o ţină pentru că e foarte mică. Trebuia să plec
”, spune femeia.

 

Gabriela Bondoc, medic psihiatru: “Separarea de mama la vârste foarte mici provoacă tulburări mari de anxietate, rămâne o durere profundă în sufletul copilului.”


Prietena ei învaţa să devină asistent medical. Visează să nu mai fie badanta în următorii ani, ci să lucreze intr-un spital sau un sanatoriu de sănătate.

 

 

Elena a fost profesoară în România, a predat la o şcoală din Vaslui. Nu-i e ruşine că ingrjjeste bătrâni în Italia, dar susţine că termenul “badante” e folosit în sens peiorativ.

 

Elena, îngrijitoare bătrâni: “Noi facem asistenta domiciliara. Şi profesorii noştri spun că nu e corect utilizat. Şi acum şi în România, badanta, badanta, vine din verbul “a bada”, “badare” a avea grijă. Dar bătrânul meu, unde am lucrat, spunea că badare aveau oamenii grijă de animale, în sensul ăsta, şi atunci e peiorativ, da. Şi multă lumea are tenta asta de a lua în râs, de a batjocori grupul ăsta care e de fapt e foarte mare, peste un milion de badante.”


O situaţie tentionata, acasă în familie, cu un soţ care i-a părăsit, au împins-o să plece şi ea de lângă copii.

 

 

Elena,îngrijitoare bătrâni: “Mi-am lăsat 3 fete. Erau la liceu şi cea mică era în clasa a şasea”.


“Atunci ne-am dat seama că situaţia e chiar gravă, nu e cum credem noi. În seara asta a spus că pleacă, am văzut-o pe bunica şi apoi a plecat. Şi ne-am văzut singure. In prima fază apare dorul şi apoi îţi dai seama că trebuie să te descurci cu tot ce se descurcă ea înainte”, povesteste fiica Elenei.

 

Elena: “Dorul de copii e cel mai mare, cel mai crunt, în spatele zâmbetului meu e o mare de lacrimi.”


Părintele ortodox vine din Sălaj şi e stabilit de 6 ani la Budrio. Considera ca slujbele şi întâlnirile de la biserică pot ţine loc psihoterapiei şi spune enoriaşilor în fiecare duminică despre şocul plecării mamelor din familiile româneşti.

 

Aceste femei au intrat într-o capcană. Nu şi-au dat de la început seama că îşi vor pierde statutul de mame şi soţii, în momentul în care se vor înhăma la un asemenea sacrificiu. Au conştientizat când era prea târziu, iar acum nu mai pot da înapoi. Dacă se întorc la familie, ştiu că nu mai pot finanţa casa şi atunci îşi vor pierde şi acest nou rol. Nu îşi pot blama nici meseria din Italia, pentru că fără acest loc de muncă, ar fi neputincioase în România. Rămân peste hotare şi visează că la un moment dat se vor întoarce.

 

 

Cele mai multe dintre ele au astăzi copiii mari. Nu mai au pentru ce să se întoarcă în locurile natale pentru că, foarte des, nu îşi mai găsesc viaţa pe care au lăsat-o. Fie se obişnuiesc cu viaţa din Italia, fie condiţiile de acasă sunt diferite. Şi realizează că dacă se întorc, ar reveni la un stil de viaţă cu care s-au dezobişnuit. De aici şi neputinţa de a renunţa la această meserie, chiar dacă presupune atâta sacrificiu. 



O asistentă împarte ceai bătrânilor, într-un sătuc de la periferia Bologniei, unde funcţionează un centru privat. Italienii le numesc case de odihnă. Bătrânii şi familiile lor plătesc aproape la fel cât i-ar costa îngrijirea la domiciliu, şi fiecare are camera lui. La centru majoritatea infirmierelor provin din alte ţări. Ea e românca şi a venit în Italia, dar şi-a dorit să devină infirmieră, pentru a avea copiii langa ea.

 

Ileana Pulpa Patrulescu, infirmiera la Bologna: “A murit sotul, nu aveam cu cine să îi las, şi trebuia să îi aduc aici, familia respectivă, la care făceam badanta, a zis că nu îmi acceptă”.


A stat prin casele italienilor până în momentul când i-a murit soţul, în România. Ea era în al 4-lea an în peninsulă şi nu a vrut să îşi lase cei 3 copii, două fete şi un băiat, în seama bunicilor.

 

Gabriela Bondoc, medic psihiatru: “Cu siguranţă sunt nişte supape emoţionale şi nu întotdeauna funcţionează, dar de multe ori e tot ce poţi face ca să poţi face fata dorului şi anxietăţii.”″


Noua viaţă, alături de copii, a presupus o chirie, şi lunar, alte cheltuieli suplimentare, ce vin la pachet odată cu traiul în alta locuinţa. Ileana şi-a găsit la Bologna un alt soţ, tot roman, şi împreună au crescut copiii ei. În doi a fost mai uşor.

 

Ileana: “Fata cea mijlocie, Cristina, de câte ori plecăm, făceam o valiză mare, şi ea proba dacă intra în acea valiză. Ar fi vrut să se bage în valiză, să vină cu mine.”


La 3 după-amiaza îşi termina tura, se urcă în maşină şi pleacă acasă. Drumul zilnic, o oră de condus prin sate şi comune, i se pare minunat faţă de perioadele când păzea o bătrână, între 4 pereţi, cât e ziua de lungă. Carnetul l-a dobândit tot în Italia, şi odată cu maşina au venit la pachet alte cheltuieli. 



Nu e numai drama femeii care părăseşte căminul, ci mai ales a copiilor care înţeleg ca bucuria revederii a ţinut doar 2 săptămâni, cel mult o lună, după care vor fi din nou părăsiţi. Anii când mama nu a fost lângă ei au însemnat o maturizare timpurie, fenomen regăsit la toţi cei părăsiţi de mici.

 



Doar fiul Elenei locuieşte împreună cu mama, e încă la liceu. Fiica cea mare s-a căsătorit în România, dar a emigrat, cu soţul, în Marea Britanie, iar fiica mijlocie trăieşte la Verona. Când mama lor a plecat de acasă, el avea 6 ani, iar surorile 9 şi respectiv 12. 

 

În centrul unde lucrează, colegele italience nu îşi pot închipui o meserie de badanta, în care să convieţuieşti în aceeaşi casă cu cel de care ai grijă, lăsând familia departe.

 

Mina, infirmiera italianca: ″Îngrijitoarele românce care vin în Italia au nevoie de bani, trebuie să trimită acasă, şi atunci accepta să locuiască în casa bătrânilor. Noi, italienii, eu, de exemplu, pot sta badanta de dimineaţă până seara, dar eu vreau să mă duc la mine acasă. Pentru că eu am aici familia, îi am pe toţi”.


Şefa româncei e din Sicilia, din Palermo. Spune că din oraşul natal, din Sudul Italiei, până la Bologna, e practic aceeaşi distantă ca din România, însă siciliencele care vin să muncească în nordul peninsulei migrează cu soţul şi copiii, nu sunt dispuse să lucreze aşa cum fac româncele. 



Ileana, infirmieră: “Am primit vestea că a murit tatăl meu. În toate structurile în care am lucrat, aveam anumiţi bătrâni,  făceam asemănarea între ei că seamănă cu tata, seamănă cu mama, seamănă cu soacra, cu socrul meu. De exemplu, el este aici de ne ajută, mi se pare a fi tatăl meu, de câte ori mă vede mă îmbrăţişează şi ma gandesc la tata”.


Gabriela Bondoc, medic primar psihiatru: “Ajungi într-o stare de gol, de amorţeală, pentru că acea amorţeală te fereşte să intri în contact cu durerea şi să mergi înainte”.


În anul centenarului România e săracă în romani. Oficial au părăsit ţara aproape 3 milioane şi jumătate, iar cei mai mulţi sunt în Italia. Acolo găseşti câteva sute de mii de românce. Femei ale căror familii sunt întregi doar o dată pe an, câteva săptămâni, atunci când vin acasă. În restul anului, trăiesc viaţa celor de care au grijă.

 

Reportaj realizat de Stirileprotv.ro.


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn