Google+

Dezvaluirile unui magician care a sustinut un spectacol in Coreea de Nord

Wee Kien Meng, un magician din Singapore, cunoscut sub numele de “Mr. Bottle”, a fost extrem de incantat sa interpreteze un numar la un festival de arta din Coreea de Nord, care a avut loc recent.

 

În Coreea de Nord a avut loc Festivalul Primăverii, care a fost transmis de televiziunea de stat şi a găzduit artişti din întreaga lume. Au fost acrobaţi, jongleri şi magicieni, printre care şi Mr. Bottle.

 

Auzisem de acest festival de la alţi magicieni, aşa că am contactat ambasadorul Coreei de Nord de aici din Singapore şi i-am trimis înregistrări cu numerele mele şi aşa am ajuns la Phenian. Am vrut o schimbare. Dacă pot susţine un spectacol în Coreea de Nord, sunt convins că voi putea susţine un spectacol oriunde în lume”, a transmis Mr. Bottle.

 

Am intrat pe scenă, era o sală mare, cred că erau în jur de 600 de persoane prezente, iar eu trebuia să susţin patru spectacole. Nu eram foarte sigur de cum vor reacţiona la numerele mele, pentru că e o cultură total diferită, mă întrebam dacă vor râde. Dar după primul spectacol chiar mi-a plăcut, a fost foarte bine. Am creat o conexiune cu audienţa, am avut permisiunea şi la hotel să susţin câteva numere de magie la bar”, a continuat acesta.

 

magician

 

Wee Kien Meng a făcut un tur al Phenianului şi a participat chiar şi la un spectacol de balet, unde a stat în spatele liderului nord-coreean, Kim Jong-un.

 

Era chiar în faţa noastră, puteam să mă ridic de pe scaun şi să merg în faţa lui, nu erau foarte mulţi oameni de securitate prin zonă, chiar am fost surprins. Cred că această ţară se deschide, iar lucrurile par să meargă bine pentru ţară. Cred că e bine”, a mai spus magicianul.

 

În ultima perioadă, Coreea de Nord a arătat o faţă mai prietenoasă lumii, iar unii susţin că fac acest lucru pentru a distrage atenţia lumii asupra comunismului care încalcă drepturile omului în această ţară.

 

Jurnaliştii BBC se întreabă: Face parte Mr. Bottle din această propagandă?

 

Nu cred că am fost acolo să spăl imaginea Coreea de Nord, am fost acolo în calitate de artist, unul care aduce bucurie pe chipurile oamenilor. Am fost acolo să inspir copii sau pe oricine din jurul meu. Am fost acolo să-mi susţin numerele, nu după o agendă politică. Sper să ajut la schimbare”, a încheiat magicianul.

 

Sursa: BBC


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn