Google+

Explozii vulcanice si un nor toxic de cenusa in Hawaii. Autoritatile au emis o alerta rosie

Un urias nor de cenusa vulcanica s-a format marti deasupra vulcanului Kilauea din Hawaii, determinand autoritatile locale sa emita o alerta rosie pentru industria aviatica, in virtutea probabilitatii ridicate de eruptie, informeaza AFP.



Acest nivel de alertă ”înseamnă pericol imediat pentru sănătate, aşadar luaţi măsuri pentru a limita orice expunere”, a anunţat Agenţia pentru Protecţie civilă din Hawaii într-un comunicat, relatează Agerpres.


“Este o situaţie gravă, care afectează toată populaţia expusă”, a adăugat aceeaşi instituţie, precizând că printre problemele de sănătate provocate de acest fenomen se află şi insuficienţa respiratorie.


Potrivit Protecţiei civile, norul de cenuşă vulcanică a ajuns la o altitudine cuprinsă între 3.000 şi 3.600 de metri.

 

Aceeaşi instituţie a avertizat populaţia locală în legătură cu eventualele probleme respiratorii care pot să apară, întrucât calitatea aerului este afectată de norul vulcanic.

 

Acest nor de cenuşă s-a format la puţin timp după o nouă fisură deschisă ce a apărut pe Big Island din Hawaii, unde se află craterul vulcanului. Astfel, numărul total al faliilor pline de lavă, apărute după erupţia vulcanului din 3 mai, a ajuns la 20.

 

Până în prezent, 40 de case şi construcţii au fost distruse de scurgerile de lavă. Potrivit oamenilor de ştiinţă, dacă nivelul de lavă continuă să scadă în interiorul craterului, vor apărea cel mai probabil alte fisuri, cauzate de scurgerile de lavă, ce vor fi însoţite de coloane de fum toxic.

 

Experţii au avertizat populaţia, de asemenea, în privinţa riscului de producere a unei erupţii vulcanice majore.

 

Vulcanul Kilauea este unul dintre cei mai activi din lume şi, totodată, unul dintre cei cinci mari vulcani din Hawaii.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn