Google+

Incendiu cu cel putin 70 de morti in Bangladesh. Imagini cutremuratoare - FOTO

Incendiu cu cel putin 70 de morti in Bangladesh. Imagini cutremuratoare - FOTO
Embed:

Cel putin 70 de persoane si-au pierdut viata intr-un incendiu izbucnit intr-un imobil de locuit din orasul vechi al capitalei Dhaka servind, de asemenea, ca depozit de produse chimice, au anuntat joi pompierii, transmite AFP.

 

Un bilanţ precedent anunţase 41 de morţi.

 

Incendiul, izbucnit de la o butelie de gaz, s-a propagat rapid în întreaga clădire, situată în cartierul central Chawkbazar şi în care erau depozite produse chimice inflamabile, a explicat el.

 

Flăcările au cuprins ulterior patru imobile din vecinătate unde, de asemenea, erau depozitate produse chimice, granule de plastic şi spray-uri cu aerosoli.

 

 

“A fost o busculadă când a izbucnit incendiul. Oamenii nu puteau să fugă”, a povestit Ali Ahmed, şeful serviciului naţional de pompieri, explicând că străzile cartierului sunt foarte înguste.

 

Un alt responsabil al serviciilor contra incendiilor a declarat că incendiul, care s-a declanşat miercuri la orele 22.40 (16.40 GMT), se află sub control, dar încă nu a fost stins complet, în pofida eforturilor a peste 200 de pompieri mobilizaţi.

 

 

“Va mai dura, pentru că nu este un incendiu obişnuit”, produsele chimice extrem de combustibile accentuând caracterul său devastator, a subliniat şeful serviciului naţional de pompieri.

 

 

Cel puţin 45 de persoane au fost rănite, a declarat, pe de altă parte, un inspector de poliţie în misiune la spitalul universitar din Dhaka.

Un incendiu similar, într-un imobil unde erau depozitate produse chimice, a mai lovit oraşul Dhaka în 2010 şi a făcut 120 morţi, notează AFP.


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn