In ciuda unei copilarii singuratice si a unei adolescente traite in umbra tatalui, Mihai I al Romaniei a reusit sa devina o personalitate marcanta, nu doar prin deciziile luate, ci si prin modelul de umanitate.

Publicat:16.12.2017, 07:11

Educat pentru a deveni rege, a ajuns sa lucreze, ca un om simplu, pentru a-si câstiga existenta. A fost pilot, mecanic, agent de bursa, si chiar a vândut oua. „Au existat doi regi: Mihai trupul si Mihai spiritul. Pe cel din urma, trebuie sa îl pastram viu, printre noi.” - este îndemnul pictorului Stefan Câlţia, unul dintre oamenii dragi regelui.


Regele Mihai: „Nu sunt prea sigur cine a hotarât sa fiu numit Mihai. Poate ca vine de la Mihai Viteazul, poate ca nu. Nu stiu. Mama mi-a spus mai târziu ca s-au gândit sa ma cheme Ferdinand.”


Dupa o copilarie atent vegheata de mama sa, Regina Elena, cea care i-a dat curajul sa ia decizii istorice, tânarul Rege Mihai începea o noua viata, în exil, alaturi Ana de Bourbon Parma. Obligat sa îsi paraseasca tara la doar 26 de ani, s-a schimbat radical în exil. A devenit tatal a cinci fete si a fost nevoit sa lucreze pentru a le întretine.


45 de ani a stat departe de România, timp în care auzea, neputincios, ca visurile si libertatile poporului sau sunt sufocate de comunisti.
Cei care l-au întâlnit la Versoix, povestesc ca era însetat sa afle orice informatie de acasa. Acolo l-a vizitat, pentru prima data, si pictorul Stefan Câlţia, cel care avea sa îi devina apropiat.


Ştefan Câlţia, pictor: „Pe strada, plecam de la casa din Versoix si deodata mi-a revenit în minte si în trup senzatia mâinii lui, o mâna puternica de taran, o mâna de cosas, puternica. Şi în fata mea statea drept, ca un cosas, si când începea sa vorbeasca, daca va uitati la gesturile Majestatii Sale, facea miscari ca un sacerdot. Atunci am spus ca acest om e taran, e ostas, e preot. Daca aduni calitatile astea trei: a muncitorului, a aparatorului si a spiritului, a iubirii, atunci descoperi ca asta e calea, ca el ti-a dat-o si nu ai decât sa mergi pe ea.”
O cale luminata de credinta dupa cum însusi Regele sustinea.


Neagu Djuvara, istoric: „El a fost un profund credincios si orisice gest pe care l-a facut în viata lui, el a facut-o zicându-si asta vrea Dumnezeu.”
Regele Mihai: „Este credinta pe care o aveam înainte. Credinta noastra în Dumnezeu a scazut foarte mult. Unele dintre idealurile tale au fost distruse de circumstante, daca nu ai ceva pe care sa te bazezi, cum ar fi credinta în Dumnezeu si în Iisus, ce îti ramâne? Nu îti ramâne nimic. Totul este facut în bucati.”


Pe bucati s-a bucurat, ca orice om, de lucruri marunte. Era pasionat de fotografie, multe imagini din arhiva familiei fiind surprinse chiar de Majestatea sa. Iubea animalele, în special câinii. Si niciodata nu s-a despartit de pasiunea pentru masini si mecanica. Desi atât mama cât si sotia sa erau pasionate de arta, Regele marturisea ca nu este un fin cunoscator al acestui domeniu.
Ştefan Câlţia, pictor: „Eu cu Regele tot discutam, discutam. de fapt, discutam despre pânza, calitatea pânzei, parte tehnica. Când îl aduceai într-o zona de tehnica, era extraordinar de curios: ‘Cum, tesatura? fir cu fir?’ Pentru fiecare desen îti trebuie un instrument special în cizelura si zice: ‘dar de unde îti iei otelul?’ de la fabrici, câte o coada de pila, nu stiu ce si el zice: ’eu, în Elvetia, platesc o taxa la depozitele astea de masini vechi si gasesc câteodata câte o piesa.”


Dincolo de sobrietatea afisata, Regele stia sa si glumeasca în initimitate. Theodor Paleologu, fiul scriitorului Alexandru Paleologu, povesteste despre umorul aparte al Regelui.


Theodor Paleologu, istoric: „Faptul ca îi placea Caragiale e foarte important. Întelegea un citat din Caragiale si chiar el cita din Caragiale. E un aspect poate mai putin banuit al Regelui. Aceasta latura a lui de umor, de simt al comicului, pe care îl avea.”


Regele a fost unul dintre ultimii musafiri în casa Paleologu, înainte ca marele scriitor sa moara, în 2005.


Theodor Paleologu, istoric: „A fost un moment foarte emotionant, foarte frumos si putin comic, totodata, pentru ca si tata si Regele Mihai n-auzeau prea bine si nu aveau o dictie foarte buna. Acum, cu doi batrâni care n-aud prea bine si nici nu au cum sa înteleaga foarte mult. dar era o comunicare speciala, dincolo de cuvinte.”


Dincolo de cuvinte este si legatura pe care regele Mihai a avut-o cu poporul român. Desi a trait aproape cinci decenii departe de România, vârstnici si tineri îl plâng acum, cu regretul ca nu vor mai fi vreodata contemporani cu o asemenea personalitate.