Google+

Motivul pentru care Donald Trump si-a folosit o alta identitate. Dezvaluirile unui jurnalist

Un fost reporter al revistei Forbes spune ca Donald Trump s-a dat drept altcineva si a mintit ca sa fie inclus intr-un top al celor mai bogati americani. Se intampla in 1984, iar jurnalistul spune ca are inregistrari care ii dovedesc spusele.



El lucrează acum la Washington Post, deţinut de patronul Amazon şi unul dintre oamenii vizaţi în ultima vreme de criticile lui Trump.
John Barron este una dintre identităţile pe care Donald Trump a fost acuzat de-a lungul anilor că le-a folosit pentru a vorbi elogios despre el însuşi cu jurnaliştii.


În acest apel din 1984, Barron susţine că bunurile lui Fred Trump îi aparţin de fapt fiului său, Donald. Aşa că acesta merită un loc în topul Forbes ale celor mai bogaţi 400 de americani. De altfel, Donald Trump l-a sunat pe reporter şi sub identitatea reală de mai multe ori, ca să-l convingă că merită un loc mai bun în top.


Jurnalistul nu l-a crezut pe Trump pe cuvânt, iar Forbes a evaluat averea lui Donald Trump la 100 de milioane de dolari, mult mai puţin decât spunea el că are. Iar cercetările ulterioare ar fi arătat, spune jurnalistul, că nu avea la acel moment nici măcar cinci milioane de dolari.

 

A spus că are 25.000 de apartamente în Brooklyn, Queens şi Staten Island, dar erau 8.000 de apartamente. A minţit că el deţine proprietăţile tatălui lui, deşi doar girase cu ele împrumuturi”, spune Jonathan Greenberg, fost jurnalist Forbes.

 

Jurnalistul spune că face publice acum înregistrările de la jumătatea anilor 80, pentru că acum le-a găsit. Cum fusese acuzat şi altă dată, Trump a negat că e John Barron sau John Miller, altă identitate sub care vorbea cu jurnaliştii de mondenităţi.

 

Trump a recunoscut însă că a folosit pseudonime.

 

De altfel, subiectul averii lui Donald Trump a făcut şi obiectul unor controverse mai recente. În campania electorală, el s-a lăudat că are 10 miliarde de dolari, dar revista Forbes i-a estimat averea la 4,1 miliarde.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn