Google+

Noi detalii in cazul avionului intors pe Otopeni. Discutia pilotului cu turnul de control. Pilot: "Suspectăm o lovitura in coada avionului”

Un avion Boeing al companiei irlandeze RyanAir care pornise spre Dublin a facut cale-ntoarsa si a zburat zeci de minute deasupra Bucurestiului, inainte de a reveni pe pista.

 

În aeronavă se aflau 173 de pasageri şi unii dintre ei spun că ar fi auzit un zgomot puternic. Pilotul a crezut chiar că a atins pista cu coada aparatului de zbor. Zgomotul ar fi fost produs, însă,  de rostogolirea unor bagaje de cală, care nu au fost bine ancorate, spun surse din aviaţie.

 

Chiar în timpul decolării, sâmbătă, la ora 21 şi 20, cei 173 de pasageri s-au speriat după ce au auzit un zgomot puternic în spatele avionului.

 

Pasager“Am auzit la desprindere ceva precum o explozie de cauciuc. Am presupus prima dată că ar fi fost o anvelopă care ar fi explodat sau ceva. N-au spus decât că inginerii investighează dacă are vreo problemă că una din alarme s-a declanşat.”

 

Îngrijorat, pilotul a luat legătură cu turnul de control având altă ipoteză: că ar fi atins cu coada aparatului de zbor fie pista, fie luminile de pe marginea ei.

 

Pilot: „Luminile de la capătul pistei dacă aţi putea... Dacă ar putea merge cineva să verifice dacă sunt anumite avarii la lumini?”

 

Turn: „Să verificăm luminile de la capătul pistei? E corect?”

 

Pilot: „Da, corect.”

 

Turnul de control a trimis imediat maşinile de control să verifice pista. Controlorii de trafic au revenit ulterior cu informaţii din zece în zece minute despre evoluţia inspecţiilor.

 

Turn: „RyanAir am nişte informaţii de la turn, sunteţi gata să ascultaţi?”

 

Pilot: „Da.”

 

Turn„Aţi întrebat de luminile de la capătul pistei. Am verificat şi pistă este ok. Verificăm şi dincolo de ele pentru a vedea dacă sunt alte deteriorări.”

 

Turn: „Maşina care este în verificări nu a găsit nimic până acum, încă mai caută. Va ţin la curent.

 

Pilot: „Mulţumesc mult.”

 

Turn: „Pista este verificată. Nu sunt urme, zgârieturi, nu au fost găsite lumini sparte aşa că nu au putut găsit nimic. Nu au găsit nimic.”

 

Pilot„Ok, recepţionat.”

 

Controlorul de trafic a încercat apoi să afle care sunt motivele investigaţiei.

 

Turn: „Suspectaţi o lovitură în coadă avionului? Corect?”

 

Pilot: „Da, este corect, suspectăm o lovitură în coadă avionului.”

 

Turn: „Pistă va fi pregătită pentru aterizarea voastră.”

 

Pilot: „Minunat.”

 

Totuşi, pilotul a luat decizia să coboare la sol pentru a verifica aeronava, dar a apărut o problemă.

 

Pilot„Avem probleme cu masa avionului. Suntem prea grei în acest moment. Trebuie să consumăm carburantul. Dacă ne puneţi în aşteptare, voi discuta cu căpitanul ce vom face exact. Dar trebuie să mai aşteptăm.”

 

Turn: „Cât timp estimaţi că veţi sta în aer ca să consumaţi carburantul?”

 

Pilot: „15 de minute.”

 

Turn„În aproape 10 minute cred că veţi fi gata pentru aterizare. Unităţile de urgenţă vă vor aştepta.”

 

Turn: „Ai anumite solicitări specifice?”

 

Pilot: Totul este sub control.”

 

Aterizarea a avut loc fără probleme.

 

Ana State, purtător de cuvânt Otopeni: “Sub nicio formă n-a atins nu, nu! Au fost inspectate şi pista şi aeronava şi acum pot să vă spun cu siguranţă că n-a fost vorba de aşa ceva. Probabil a fost o alertă la bord şi aterizările astea se fac pentru motive de siguranţă.”

 

Pasager : “Pasagerii au fost mai nervoşi, au vrut să coboare, s-au speriat. Doi i-am văzut chiar au coborât, au cerut asistenţă.”

 

Surse din aviaţie spun că avionul ar fi putut avea o problemă cu bagajele din cală. Neancorate bine, acestea s-au răsturnat în timpul decolării. Dacă ar fi fost vorba de un palet greu sau bagaje cu masă mare, situaţia era gravă, spun experţii.

 

Sorin Stoicescu, expert în aviaţia civilă“Pot să producă mari probleme în timpul zborului. În funcţie de cât de mare este bagajul poate afecta direcţia şi rulajul. Poate să denatureze evoluţia zborului şi să pună în pericol aeronava.”

 

 Din fericire în acest caz nu au apărut probleme, astfel că aeronava a decolat după aproape două ore şi a ajuns la Dublin fără incidente, la miezul nopţii.

 

Reprezentanţii companiei RyanAir au comentat situaţia, susţinând că a fost vorba despre o „problemă tehnică.” În continuare redăm integral răspunsul companiei irlandeze:

 

This flight from Bucharest to Dublin (9 Feb)returned to stand shortly after take-off in Bucharest due to a technical issue. Customers remained on board while Ryanair engineers inspected the aircraft and cleared it for service, and the flight operated to Dublin with a 1h 36min delay. Ryanair sincerely apologised to all customers affected by this delay.”


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn