Tarile din nordul Europei sunt afectate in ultimele zile de un val neobisnuit de caldura, temperaturile inregistrate situandu-se peste valorile medii obisnuite pentru aceasta perioada, conditii ce amplifica seceta si riscul de incendii, informeaza vineri EFE.

Publicat:21.07.2018, 05:37



Claire Nullis, purtator de cuvânt al Organizatiei Meteorologice Mondiale, a declarat într-o conferinta de presa ca temperaturile înregistrate în tarile scandinave au depasit cu pâna la zece grade Celsius valorile obisnuite pentru aceasta perioada a anului.

“Chiar si la latitudini apropiate de cercul polar temperaturile au depasit în ultimele zile 30 de grade Celsius, ceea ce este destul de extraordinar”, a afirmat Nullis, conform Agerpres.

Purtatorul de cuvânt a dat ca exemplu Laponia, un loc caracterizat de prezenta zapezii si a frigului, unde temperatura a ajuns la 33 de grade Celsius. De asemenea, în diverse zone din nordul Norvegiei mercurul din termometre a urcat peste 30 de grade Celsius.

În plus, a fost înregistrat un nou record în nordul Norvegiei unde temperatura minima nu a scazut sub 25 de grade Celsius în noaptea de 18 iulie, o situatie “destul de tipica pentru Spania”, dupa cum a precizat Nullis.

Potrivit purtatorului de cuvânt, temperaturile extreme vor prelungi seceta cu care aceste tari se confrunta înca din luna mai, “ceea ce poate avea un impact important asupra agriculturii si a riscului de incendii”.

În prezent, Suedia este tara cea mai afectata de incendii de amploare, iar fumul generat de acestea este vizibil din spatiu, conform OMM.

Sursa: Agerpres