Google+

Premiera pentru NASA. Un robot, trimis sa exploreze adancurile planetei Marte. Provocarea lansata de cercetatori - VIDEO

Premiera pentru NASA. Un robot, trimis sa exploreze adancurile planetei Marte. Provocarea lansata de cercetatori - VIDEO
Embed:

Un nou oaspete urmeaza sa ajunga pe Marte. Este vorba despre un robot spatial trimis de NASA, care bifeaza si o premiera importanta.

 

Va avea la bord instrumente care vor explora adâncurile, nu doar suprafaţa planetei, cum s-a întâmplat până acum. Misiunea amânată doi ani din cauza unei defecţiuni a costat aproape un miliard de dolari.

 

Insight a pornit în călătorie în urmă cu şase luni, a străbătut sute de mii de kilometri prin spaţiu, iar acum se pregăteşte de aterizare. Pentru cercetătorii care au experienţa misiunilor trecute, emoţiile vor începe abia după ce robotul îşi va aşeza cele trei picioare pe suprafaţa planetei Marte.

 

Ravi Pakrash, inginer NASA: „Imediat după aterizare, trebuie să ne asigurăm că robotul funcţionează cum trebuie. Primeşte suficientă energie de la soare? Au supravieţuit toate instrumentele călătoriei lungi de pe Pământ? E un proces complex care implică să faci şi să analizezi mii de imagini.”

Robotul-geolog are un braţ de aproape doi metri lungime, creat special pentru a utiliza instrumentele de forare şi seismometrul.

 

Ravi Pakrash, inginer NASA: „Am trimis în trecut roboţi şi sonde care au explorat geologia lui Marte, componenţa chimică de la suprafaţă. Acum vom explora adâncul planetei, vom vedea cum acţionează cutremurele pe Marte, vom trimite o sondă care va fora la o adâncime între 3,5 şi 4,5 metri. Toată informaţia ne va ajuta să aflăm dacă Marte are un miez lichid sau unul solid. Cum s-a format Marte ca planetă.”

 

Dincolo de importanta evenimentului, cercetătorii au lansat o provocare - să nu-şi radă barba până când roboţelul nu ajunge în siguranţă pe Planeta Rosie.

 

Ravi Pakrash, inginer NASA: „Câţiva dintre noi s-au ras la momentul lansării şi de atunci au lăsat barbă să crească. Acesta e rezultatul. Abia aştept aterizarea şi din alt motiv, o să mă rad. Şi soţia va fi bucuroasă.”

 

Şi dacă vă gândeaţi că oamenii de ştiinţă nu sunt superstiţioşi, aflaţi că echipa care coordonează misiunile pe alte planete are o tradiţie considerată norocoasă - la fiecare lansare, toată lumea mănâncă alune.

 

Robotul InSight va ateriza pe Marte peste cinci zile.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn