Google+

Skripal, otravit de aceiasi agenti care au ucis in 2010 un spion MI6 si i-au pus corpul intr-o geanta

Autoritatile britanice investigheaza legăturile dintre otravirea familiei Skripal din Salisbury si moartea lui Gareth Williams, un spion detasat la MI6, ucis cu opt ani in urma.

 

Serghei şi Iulia Skripal au fost otrăviţi de aceiaşi agenţi ruşi care l-au ucis şi pe spionul MI6 Gareth Willams, al cărui trup neînsufleţit a fost găsit într-o geantă, în apartamentul său din Londra, a declarant un fost agent KGB, potrivit The Sun.

 

Gareth Willliams, în vârstă de 31 de ani, ar fi fost şantajat să devină agent dublu, fiind şantajat că este travestit pentru că, în locuinţa sa au fost descoperite haine de femeie în valoare de 15.000 de lire, o perucă şi mai multe truse de machiaj.

 

Acest şantaj ar fi avut loc deoarece fostul spion ştia de infiltrarea unui agent rus în Cartierul General al Comunicaţiilor din cadrul Guvernului britanic.

 

Ulterior, Gareth Willims a fost găsit, fără viaţă, abandonat într-o geantă în cadă din propriul apartament. Iniţial, moartea spionului a fost tratată drept un accident, după ce poliţiştii ajunseseră la concluzia că bărbatul s-a închis singur în geantă, pentru a-şi satisface o fantezie sexuală, apoi nu a mai reuşit să iasă de acolo şi s-a asfixiat.

 

Însă raportul medicului legist sugerează că bărbatul, considerat un geniu matematic, nu era travestit şi nici nu era claustrofil, aşa că nu se explica motivul pentru care s-ar fi închis singur în geantă.


O altă ipoteză ar fi aceea ca spionul ar fi fost otrăvit, însă investigatorii recunosc că sunt şanse mari ca adevărata cauză a decesului acestuia să nu fie descoperită niciodată.

 

Iulia Skripal a fost externată recent, după ce a stat 5 săptămâni în spital, dar autorităţile britanice nu au dezvăluit unde este ţinută, în timp ce Serghei Skripal se mai află, încă, sub supravegherea medicilor.

 

Fostul colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), Serghei Skripal, şi fiica sa Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în apropierea locuinţei lor din Salisbury, după ce au intrat în contact cu o neurotoxină în data de 4 martie.

 

Incidentul a provocat o criză diplomatică, determinând Marea Britanie şi alte 28 de state euro-atlantice, printre care şi România, să expulzeze peste 150 de diplomaţi ruşi.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn