Google+

Tara care incepe sa spanzure traficantii de droguri. Vrea sa „imite succesul” din Filipine

Autoritatile din Sri Lanka au decis spanzurarea traficantilor de droguri, cu scopul de a „imita” razboiul impotriva drogurilor inceput de presedintele filipinez Rodrigo Duterte.

 

Măsura vine după ce, timp de jumătate de secol, ţara a interzis execuţiile.

 

Preşedintele statului Sri Lanka, Maithripala Sirisena, a anunţat că doreşte să urmeze exemplul Administraţiei lui Duterte. De la venirea la putere a acestuia, 4.200 de suspecţi au fost ucişi în Filipine, deşi activiştii precizează că cifrele ar fi de cel puţin trei ori mai mari, informează The Guardian. Astfel, liderul din Sri Lanka le-a transmis membrilor cabinetului său că este „pregătit să semneze condamnari la moarte” pentru traficanţii de droguri.

 

„De-acum înainte, vom spânzura traficanţii de droguri, fără să le mai schimbăm sentinţa”, a spus purtătorul de cuvânt Rajitha Senaratne.

 

Începând din 1976, toate persoanele acuzate de infracţiuni grave au fost condamnate la închisoare pe viaţă. Senaratne a mai precizat că 19 traficanţi de droguri au scăpat de condamnarea la moarte, primind în schimb închisoare pe viaţă.Potrivit presei locale, acum aceştia riscă să fie spânzuraţi.

 

Autorităţile din Sri Lanka susţin că, în contextul creşterii infracţionalităţii legate de traficul şi consumul de droguri, este nevoie de o abordare mai dură. Potrivit purtătorului de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, unul dintre traficanţii care a scăpat recent de la o condamnare la moarte a aranjat vânzarea a 100 de kilograme de heroină chiar din spatele gratiior.

 

„Ni s-a spus că Filipine a rezolvat cu succes această problemă. Vom încerca să imităm succesul lor”, a mai adăugat Rajitha Senaratne.

 

Şi ministrul Apărării, Ranjith Madduma Badara, a sugerat că este nevoie ca armata să capete atribuţii sporite, pentru a putea lua parte la acest război împotriva drogurilor.

 

În 2016, Diviza Antidrog a poliţiei din Sri Lanka a confiscat peste 900 de kilograme de cocaină, una dintre cele mai mari capturi din regiune.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn