Stirile Pro TV Romania demareaza campania "Sindromul Italia". Chiar asa a fost numita de medicii psihiatri boala care le afecteaza pe multe romance care ingrijesc batranii din peninsula.

Publicat:20.09.2018, 06:05

Femeile pleaca la munca în Italia pentru câteva luni, cel mult un an, dar se trezesc ca au trait un deceniu sau doua de umilinte, printre straini. Traiesc în umbra celor de care au grija si trec printr-o serie de socuri, care le macina psihicul.

Sunt femei care nu cer ajutor, desi se confrunta cu o apasatoare depresie. Anul pentru care au plecat de lânga ai lor se transforma într-o viata de lacrimi, singuratate si chin, pierduta printre straini.

Italia e oficial tara cu cea mai îmbatrânita populatie din Europa. Datele Eurostat arata ca peste 22% dintre italieni au peste 65 de ani. Tot în Italia traiesc oficial peste un milion de români. Neoficial, numarul lor a trecut bine de 3 milioane, fiind minoritatea principala în Peninsula.

Si cum italienii sunt cel mai îmbatrânit popor de pe continent, româncele au devenit cea mai mare forta de munca în domeniul îngrijirii batrânilor. Italienii le numesc badante si o natiune întreaga se bazeaza pe sprijinul lor.

Lenuta, badante: ”Nimic, nu exista viata. Exista munca si atât.

Într-o casa din Bologna o gasim pe Lenuta Pralea, de loc din Târgu-Neamt. De 14 ani e în Italia. În România a tinut contabilitatea unei firme, acum are grija de o batrâna cu dementa senila. În fiecare zi o scoate în parc, duminica o duce la biserica.

Lenuta Pralea: ”Trebuie sa ai foarte multa rabdare, calm, blândete si multa multa dragoste petru meseria ta.

Sta lânga ea zi si noapte, o îngrijeste ca pe un copil. Pentru ca afectiunea a transformat-o pe batrâna fix într-un copil, care nu face singur nimic, fara discernamânt si dependenta de altcineva. De ani de zile, Lenuta e practic umbra unui om bolnav.

Lenuta Pralea: ”Trebuie sa îti impui, în primul rând, mândria nu exista! Pierzi tot! Mândria nu exista. Si apoi crezi ca tot timpul va fi cineva care sa te jigneasca. Trebuie sa treci deasupra.” 
Rares Nastase: “Nu vi se pare ca asta dezumanizeaza o persoana?
Lenuta Pralea: ”Mult, foarte mult. Pierzi tot. Dar stiind ca ai altceva, pui pe primul plan copilul tau si familia ta, nu te intereseaza absolut nimic.

În cele mai multe cazuri din Italia, fie batrânul, fie copiii sau rudele lui le trateaza înjositor, când vad femei din Estul Europei sau din Asia, care accepta, pe bani relativ putini, sa fie la dispozitia lor zi si noapte. A simtit si Lenuta, la familia la care a lucrat acum câtiva ani, unde a avut grija de sotia unui batrân. 

Lenuta Pralea: “Ce spunea? Foarte urât, ”tu esti sclava mea. Si trebuie sa fii sclava mea si în pat”. Batrânul, pentru ca eu lucram si pentru sotia lui. Tot timpul ma jignea, când nu îi convenea ceva, te trata ca pe un nimic, erai nimic în fata lui.

Fix sclava lui si îmi dadea 400 de euro pe luna, sa nu credeti ca îmi dadea nu stiu ce. 400 de euro pe luna îmi dadea.

Stiam ca am familia în tara si trebuie sa o întretin. Asta este. Ä‚sta a fost gândul de fiecare data? Gândul.

A resimtit socul plecarii, al ruperii de familie, de sot, de copii si de parinti. Însa al doilea soc se instaleaza imediat, în Italia, când intervine adaptarea la noua societate în care femeia patrunde.

Lenuta Pralea: “Am slabit foarte foarte mult, aproape 40 de kile am dat într-o luna de zile.

Lenuta Pralea era o femeie bine vazuta în orasul natal. A fost 22 de ani contabila, iar sotul a fost revizor inspector, tot în contabilitate. Au trait o drama în familie, când au pierdut primul copilas: s-a înecat pe când avea 8 anisori. L-au facut pe al doilea, dar când avea 7 ani, mama l-a parasit, lasându-l în grija sotului.

Lenuta Pralea: ”Mi-am facut doi dusmani, prima data tatal copilului si dupa aceea puiul meu. Bine, acum s-a schimbat situatia, cu tatal nici macar nu ne mai telefonam, dar copilul l-am crescut, toti banii i-am trimis lor, fara nicio problema. Copilul a studiat, si acum studiaza, am ramas prieteni, dar sa stiti ca a fost o perioada în care am fost jignita mult, foarte mult.

Lenuta a lasat acasa un copilas, care peste ani a devenit un tânar cu o adolescenta plina de reprosuri la adresa ei. De altfel, si sotul si parintii ei au condamnat-o pentru ca si-a parasit caminul.

Lenuta Pralea: ”E mai rece cu mine. Dar nu e vina lui. Nu are nicio vina. Vina e a mea! Vina mea ca l-am lasat singur.

Are dreptate, eu îi accept tot ce face el, pentru ca stiu ca a crescut singur, dar pentru mine el nu a gresit.

Prima data era fericit ca o sa steie bine, în privinta banilor, dupa ce a mai crescut a început sa ma jigneasca, ca l-am lasat mic, ca nu putea sa dea înainte, ca i-a fost greu, ca totul a trebuit sa faca singur.

Cum sa va spun, închideam eu gura si îi ziceam ”ai dreptate”. Si îl lasam pe el sa vorbeasca, ca sa nu îmi pierd puiul. E foarte dureros sa îti pierzi copilul. Cel mai dureros.

As vrea sa îi spun ca îl iubesc foarte, foarte mult, ca mi-a lipsit toata viata, as fi vrut tot timpul sa fiu lânga el si sa-l ajut, sa îi dau un sfat, sa îi pregatesc farfuria lui preferata, sa îl tin cu mine vecin, sa ma duc la toate serbarile, toate ocaziile pe care le-a avut, si în acelasi timp sa îi spun ca îi multumesc frumos pentru tot ce a facut pentru el! Si ca a fost vecin la tatal lui si sa fie fericit!

Potrivit medicilor, anul trecut, peste 3 mii de femei au fost internate la Institutul de Psihiatrie Socola, cu depresie. E o cifra alarmanta, pentru ca este în crestere.

Gabriela Bondoc, medic primar psihiatru: “Sunt mai multe socuri prin care trec aceste femei. Tabloul depresiei e completat de socul de a trai viata batrânului de care au grija.

Rares Nastase: “Dumneavoastra mai puteti iesi din meseria asta?
 

Leunta Pralea: ”Eu, la vârsta mea, nu! Nu mai vreau.
 

Rares Nastase: ”Dar ati putea face altceva?
 

Lenuta Pralea: ”Da. Curatenie de exemplu, la vârsta mea. Dar îti trebuie sa ai casa ta, sa îti permiti o chirie.
 

Raras Nastase: ”Si nu puteti avea o chirie din curatenie?
 

Lenuta Pralea: ”Ba da, dar îti trebuie sa ai mai întâi o suma, si eu daca am trimis toti banii acasa?
 

Rares Nastase: ”Desi va simtiti cumva captiva în meseria asta?
 

Lenuta Pralea: ”Sa zicem ca da.

Avem o generatie întreaga de femei sacrificate. Par rupte complet de societatea româneasca, sunt dependente de locul unde muncesc si dovedesc ca nu se mai pot întoarce în tara, definitiv. Familiile lor au învatat sa se descurce fara ele, bazându-se doar pe sprijinul financiar si mai deloc pe cel sufletesc. Mamele lipsesc cu anii de acasa si, în tot sacrificiul lor, devin realmente un sponsor, o simpla sursa de venit pentru cei apropiati.

Lenuta Pralea: ”Stiu ca trebuie sa dau înainte cât mai pot.
 

Raras Nastase: ”De dumneavoastra cine va avea grija?
 

Lenuta Pralea: ”Nimeni, Cel de Sus.

În presa italiana sunt denumite “detinutele albe”, pentru ca îsi asuma un soi de prizonierat benevol într-o …închisoare a batrânilor cu diverse probleme. Renunta la propria fericire pentru a asigura un trai decent copiilor. Devin captive într-o suveica din care pare tot mai greu de iesit, pe masura ce se aduna anii de trai în Italia.