Google+

Un om al strazii, erou anonim pentru doua femei atacate pe strada de un barbat

Poveste impresionanta in Statele Unite. Un om al strazii a avut curajul sa se lupte cu un agresor care a lovit din senin si brutal doua femei in varsta, pe o strada din New York.



Iar salvatorul nu s-a lăsat până când poliţia l-a încătuşat pe individ.


Era ora 10 dimineaţa, de Ziua Mamei, sărbătorită de americani duminica trecută. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă două femei în vârstă - una trage un cărucior pentru cumpărături, alta abia merge, sprijinindu-se în baston. Apare apoi un individ care se îndrepta spre ele şi le atacă, dintr-o dată, brutal.


În câteva clipe, după agresor se repede un alt bărbat, care a văzut ce a făcut. Îl doboară şi încearcă să-l imobilizeze. Între timp, cele două bătrâne par năucite după loviturile primite, iar una dintre ele este rănită serios la cap.


În jurul lor au început să se strângă tot mai mulţi oameni - trecători, cei aflaţi în magazinele din zonă, sau locatari din apartamnetele de la stradă.

 

După cum se vede în imagini, în plan îndepărtat, eroul anonim încă se lupta cu agresorul, încercând să-l reţină, până când a venit poliţia.

 

Imaginile au fost filmate cu telefonul mobil de managerul unui magazin.

 

Impresionaţi, oamenii au vrut să-i strângă mâna eroului. Aşa au aflat că e un om fără adăpost, dar care nu vrea să se vorbească despre el şi faptele lui.

 

Numele bunul samaritean nu a fost dezvăluit, aşa cum el a insistat. A fost identificat însă şi pus sub acuzare agresorul, un individ de 45 de ani.


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn