Google+

Promisiunile candidatilor: 2019 vs 2014 - ZdG.md

Pe circumscriptia nationala, la alegerile parlamentare din acest an se regasesc unii concurenti care au participat si la scrutinul din 2014: Partidul Socialistilor din R. Moldova (PSRM), Partidul Democrat din R. Moldova (PDM), Partidul Comunistilor din R. Moldova (PCRM), Partidul Liberal din R. Moldova (PL), scrie ZdG.md

 

PSRM europenizat?

 

În programul electoral pentru alegerile parlamentare din acest an, PSRM punctează nouă obiective prioritare: locuri de muncă, salarii şi pensii decente; medicină gratuită; învăţământ de stat gratuit; statalitate, neutralitate, republică prezidenţială; punte între Est şi Vest; dezvoltarea raioanelor; mediu de trai confortabil; combaterea corupţiei; pace interetnică, apărarea ortodoxiei. Dacă la alegerile parlamentare din 2014 PSRM opta, la capitolul politică externă, pentru anularea Acordului de Asociere cu UE şi aderarea la Uniunea Vamală, din programul electoral al PSRM din acest an aflăm că socialiştii îşi doresc în următorii patru ani crearea unei punţi între Est şi Vest, mai exact – o politică externă echilibrată între Rusia, Uniunea Economică Euroasiatică, CSI şi UE, SUA şi alte ţări.

 

În programul electoral lansat pentru parlamentarele din 24 februarie, curent, nu se spune nimic despre aderarea la Uniunea Vamală, fiind susţinută ideea creării unui parteneriat strategic cu Rusia. În 2014, PSRM critica regimul fără vize cu Europa, despre care spunea că „nu prevede angajarea în câmpul muncii în statele europene, iar tentativele de a rămâne în UE în acest scop presupun deportări şi amenzi de mii de euro”. În 2019, socialiştii optează pentru menţinerea regimului fără vize cu UE.




PDM: alţi aliaţi?

 

 PDM şi-a prezentat angajamentele pentru scrutinul din 24 februarie în Manifestul electoral al partidului (n.r. – manifest: declaraţie prin care un partid politic îşi face cunoscut în mod public programul), după cum urmează: grija faţă de familii, copii, tineri şi pensionari; infrastructură modernă şi dezvoltare regională; sănătate pentru toţi cetăţenii; o societate educată şi performantă; economie puternică, mediu de afaceri atractiv, locuri de muncă bine plătite; agricultură dezvoltată şi înalt tehnologizată; justiţie echitabilă şi stat de drept puternic; reforma clasei politice; un loc bun pentru R. Moldova în Europa şi în lume.

 

PDM îşi menţine şi în 2019 opţiunea categorică pro-occidentală, precum şi consolidarea relaţiilor favorabile cu toţi partenerii externi, în primul rând cu vecinii R. Moldova – România şi Ucraina, dar şi cu Rusia, cu toate statele CSI şi cu parteneri internaţionali strategici. În manifestul electoral al democraţilor pentru alegerile din 2019 nu se regăseşte, însă, clauza din 2014 prin care PDM declara că „se va alia în Parlament doar cu acele partide care împărtăşesc opţiunea pro-europeană”.

 

PCRM: cu „realizări” din trecut în campanie 

 

 În manifestul său electoral pentru parlamentarele din 2019, PCRM critică acţiunile celor care au guvernat de la 2009 încoace şi enumeră realizările comuniştilor din trecut. La capitolul promisiuni de viitor, PCRM anunţă că principalele sale obiective vor fi „soluţionarea problemelor sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, combaterea necruţătoare a criminalităţii şi corupţiei, politica activă şi consecventă de consolidare a legalităţii şi echităţi”.

 

Unele dintre obiective se regăsesc şi în programul electoral al PCRM din 2014. Atunci, comuniştii optau pentru o politică deschisă, bazată pe un dialog permanent şi eficient atât cu Vestul, cât şi cu Estul. Totodată, PCRM promitea organizarea unui referendum în cadrul căruia cetăţenii să voteze pro sau contra aderării la Uniunea Vamală.

 

ACUM: până în 2023 – Moldova în UE

 

 Blocul electoral ACUM care, potrivit sondajelor, ar avea şanse să acceadă în viitorul Parlament, este constituit din partidele politice Acţiune şi Solidaritate (PAS), Platforma Demnitate şi Adevăr (DA), dar şi din membri din Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi PL. Blocul ACUM, care face parte din opoziţia extraparlamentară, şi-a prezentat angajamentele electorale pe cinci domenii: justiţie şi anticorupţie, venituri, educaţie, sănătate şi relaţii externe (Moldova în Europa).

 

În domeniul justiţiei, ACUM promite „eliminarea procurorilor şi judecătorilor corupţi, lichidarea structurilor oligarhice şi combaterea corupţiei mari, recuperarea miliardelor furate, inclusiv prin confiscarea averilor ilicite”. La capitolul venituri, blocul electoral îşi asumă angajamentul „să crească salariul mediu până la cel puţin 11.000 lei pe lună şi a veniturilor tuturor pensionarilor peste nivelul minim de existenţă”, în domeniul educaţiei – „majorarea finanţării şcolilor şi grădiniţelor, precum şi a salariilor din învăţământ, astfel încât părinţii să nu fie obligaţi să plătească suplimentar”, iar în domeniul sănătăţii, „reducerea cu 25% a cheltuielilor oamenilor pentru medicamente şi sporirea accesului la servicii calitative de sănătate”. Pe plan extern, ACUM îşi propune „îndeplinirea până în 2023 a tuturor condiţiilor pentru solicitarea calităţii de membru al UE”.

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Politic
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn