Google+

Doua turiste, decapitate in Maroc. Primele imagini cu suspectii - VIDEO

Doua turiste scandinave au fost ucise luni cu brutalitate in Maroc, unde se aflau in drumetie.

Louisa Jespersen, în vârstă de 24 de ani, din Danemarca şi prietena ei, Maren Ueland, în vârstă de 28 de ani, din Norvegia, au fost aparent decapitate lângă un sat din Maroc, luni, relatează Daily Mail. Fetele se aflau într-o excursie de o lună în nordul Africii, unde făceau drumeţii.

 

Poliţia are cel puţin patru suspecţi în acest caz, unul dintre ei fiind un ”extremist”, potrivit autorităţilor citate de presa locală. O singură persoană a fost însă reţinută. Crimele şocante au avut loc în Munţii Atlas. Femeile au fost găsite moarte în cortul în care dormeau, la 11 km de satul Imlil. Autorităţile marocane iau în considerare şi pista unui atac de natură teroristă.

 

Un martor care a cerut să rămână anonim a povestit că cele două tinere au fost decapitate în cort în timp ce dormea, deşi poliţia nu a confirmat acest fapt oficial. Ministrul de interne a precizat doar că victimele aveau urme de violenţă în zona gâtului. Autorităţile verifică şi autenticitatea unui video publicat online care ar surprinde momentul crimelor brutale.

 

Suspecţii sunt din Marrakesh şi şi-au făcut tabară în apropiere de locul unde au fost găsite cadevrele fetelor. Potrivit presei locale un suspect şi-a pierdut actul de identitate la locul faptei. Crimele pot avea şi o motivaţie sexuală, a spus o sursă, citată de Daily Mail.

 

 

Zona în care fetele au fost omorâte este o populară destinaţie turistică. Familiile celor două au povestit că tinerele şi-au luat toate măsurile de precauţie şi că iubeau natura. Mama Louisei a relatat însă că şi-a implorat fiica să nu plece din cauza situaţie nesigure din Maroc.

 

Pe 21 noiembrie, Louisa şi-a anunţat prietenii pe Facebook că pleacă într-o excursie în Maroc în luna decembrie şi întreba dacă ştie cineva ceva despre zonele de drumeţie de pe vârful Toubkal. Fetele studiau împreuna la o universitate din Norvegia.

 

Satul Imlil este considerat punctul de plecare pentru escaladarea celui mai înalt vârf din Africa de Nord, Muntele Toubkal (4.167 de m).

 

Turismul este un sector-cheie al economiei marocane, care reprezintă 10% din bogăţia ţării şi constituie al doilea său domeniu ca număr de angajaţi, după agricultură. După mai mulţi ani de cvasi-stagnare, Marocul a cunoscut un număr record de turişti în 2017, cu 11,35 de milioane de vizitatori, depăşind pentru prima dată nivelul de 11 milioane de turişti.

 

Sursa: Daily Mail


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Socant

s-a intamplat acum 1 an:

    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn