Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, va plăti despăgubiri pentru instigare la discriminare, după ce a lansat un mesaj video pe YouTube în care îndemna publicul să se opună marșului comunității LGBT și să respingă persoanele de orientare homosexuală, considerându-le „rătăcite” și „păcătoase”. Anunțul a fost făcut de organizația GENDERDOC-M. Contactat de PRO TV, episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, nu a răspuns pentru a ne oferi o reacție.

Publicat:23.11.2024, 12:59

Potrivit GENDERDOC-M, instanța a decis că preotul a răspândit un apel public în care încuraja cetățenii să participe la o acțiune de protest împotriva unei parade LGBT+ din municipiul Bălți, chemându-i pe localnici să se adune în fața unei biserici pentru a respinge manifestările susținute de comunitatea queer. În plus, preotul a cerut autorităților să nu protejeze participanții la eveniment, iar prin declarațiile sale a promovat comportamente ostile față de aceștia.

Reclamanții, membri ai comunității LGBT+, au subliniat că mesajele preotului au avut un impact semnificativ asupra siguranței lor personale și au fost un apel clar la incitarea la ură și violență pe baza orientării sexuale. Aceștia au solicitat instanței să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de declarațiile discriminatorii.

Deși preotul a fost avertizat anterior de Consiliul pentru Egalitate, el a continuat să promoveze astfel de mesaje, ceea ce a determinat instanța să-i impună plata a 10.000 de lei fiecărui reclamant, ca despăgubiri pentru suferințele cauzate.

Instanța a subliniat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut și că poate fi restricționată atunci când amenință alte drepturi fundamentale, precum protecția împotriva discriminării. Legea interzice discriminarea și instigarea la violență, iar declarațiile preotului au fost considerate o încălcare a acestor norme.

Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 30 de zile de la pronunțare.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.