Premieră pentru țara noastră. Pentru prima dată, în Republica Moldova va fi administrat vaccinul împotriva meningitei, anunță ministrul sănătății, Ala Nemerenco.
Ala NEMERENCO, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII: „Noi vom începe vaccinarea contra meningitei. Nu avem cazuri care să plaseze țara într-o situație complicată epidemiologică, dar din moment ce avem copii care sunt spitalizați în stări grave, se merită să luptăm pentru viața fiecărui. Noi am început procedura de achiziționare a vaccinului, vom începe cu 2500 de doze. Se vor vaccina doritorii, este pentru copii.”
Ministerul se află acum la procedura de achiziții a vaccinurilor. Acestea ar putea costa peste patru milioane de lei, potrivit Alei Nemerenco. Până acum, țara noastră nu a avut un vaccin împotriva meningitei.
Anunțul vine după ce la începutul lunii, Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunța despre două cazuri meningită la copii, care au fost internați la spitalul de boli contagioase, iar mai multe persoane fusese plasate în carantină. Meningita este o afecțiune bacteriană acută întâlnită rar.