Kremlinul a insistat joi că anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene pe care le ocupă este „nenegociabilă”, transmite France Presse, amintind că această poziție fermă a Moscovei vine în timp ce în culise se intensifică eforturile pentru a începe rezolvarea conflictului din Ucraina, scrie hotnews.ro.
„Teritoriile care au devenit subiecte ale Federației Ruse sunt înscrise în Constituția țării noastre, ele sunt parte integrantă a țării noastre. Acest lucru este absolut incontestabil și nenegociabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe la care a participat AFP.
Din septembrie 2022, Rusia a revendicat anexarea a patru regiuni din Ucraina pe care le ocupă parțial: Donețk și Lugansk în est și Zaporojie și Herson în sud.
Asta după ce, în martie 2014, anexase de asemenea, peninsula ucraineană Crimeea după o scurtă intervenție militară și un referendum privind anexarea, care a fost denunțat ca fiind ilegal de Kiev și de Occident.
Rusia ocupă, de asemenea, părți din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei. Rusia controlează în total aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei.
Ucraina, la rândul său, a ocupat câteva sute de kilometri pătrați în regiunea de frontieră Kursk, iar președintele Volodimir Zelenski a evocat la un moment dat ideea unui „schimb de teritorii” cu Moscova.
Joi, armata rusă a susținut că a recucerit de la forțele ucrainene satul Nikolski din regiunea Kursk, după ce, în ziua precedentă, anunțase că a revenit în alte două localități din zonă.
Ucraina, la rândul său, susține că controlează încă 500 de kilometri pătrați în regiunea Kursk, după ce a pierdut două treimi din teritoriul pe care l-a cucerit în ofensiva surpriză în vara anului 2024.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.