Starea Papei Francisc s-a îmbunătățit ușor, a transmis miercuri seară biroul de presă de la Vatican. Totuși, medicii rămân rezervați, scrie știrileprotv.ro
Între timp, în fața spitalului din Roma, unde Suveranul Pontif este internat de 13 zile, dar și în Piața San Pietro, ajung zilnic persoane din toate colțurile lumii. Se roagă pentru sănătatea sfântului părinte, care ar fi induioșat de mesajele trimise de copii.
Băiat: „Dragă Papa Francisc, sper să te faci bine”.
Băiat: „Multă sănătate, Papa Francisc, speram să te vedem la Roma în viitor”.
„Continuăm să ne rugăm pentru tine” scrie pe una dintre felicitările așezate în fața spitalului unde se află internat Sfântul Părinte de 12 zile. La picioarele Papei Ioan Paul al II-lea s-a creat un altar cu flori, baloane și candele aprinse care poartă rugăciunile credincioșilor pentru suveranul pontif.
Acești pelerini sunt din Torino. Ajunși în fața spitalului Gemelli, din Roma, mulți dintre ei au fost copleșiți de emoții.
Femeie: „Vreau să se facă bine. Te rog să te vindeci”.
Bărbat: „Este foarte aproape de noi toți, nu doar de noi, ci de întreaga lume, și acest lucru ne îndeamnă să ne rugăm pentru ca el să-și revină”.
Starea Suveranului Pontif s-a îmbunătățit ușor, însă medicii rămân rezervați, a transmis miercuri seară Vaticanul. Insuficiența renală a regresat, investigațiile făcute arată bine și nu au mai existat crize respiratorii, se arată în comunicat.
Totuși, Papa Francisc continuă să primească o cantitate mare de oxigen. Acesta și-a reluat o parte dintre activități și a numit 4 episcopi în Mexic, Australia și Tanzania.