Duelul celor mai titrate echipe moldovenești de fotbal, între Sheriff și Zimbru s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Un nou episod din El Clasico de Moldova desfășurat de această dată la Tiraspol s-a dovedit a fi un show de zile mari cu goluri de excepție. Sheriff s-a impus cu 4 la 2 și rămâne neînvinsă după 11 etape.

Publicat:28.10.2024, 21:44

Cu noul tehnician pe bancă, turcul Hikmet Karaman, Zimbru s-a văzut condusă din minutul 19, în partida disputată la Tiraspol contra Sheriff-ului. Nana Boakye a deschis scorul în urma unui corner. Apoi viespile și-au dublat avantajul beneficiind de un penalty. Cyrille Bayala a fost cel care a marcat de la punctul cu var. Replica zimbrilor a venit imediat și galben verzii au redus din diferență, după ce Joao Paulino a profitat de o fază mai îndelungată la poarta lui Celeadnic. Scorul la pauză a fost însă de 3 la 1 în favoarea Sheriff-ului, care a mai înscris odată prin georgianul Mamuciașvili.

În partea secundă cele două formații s-au întrecut în goluri superbe. Mai întâi Sheriff a dus scorul la 4 la 1, prin reușita magnifică a lui Cedric Badolo.

Iar Zimbru a replicat prin golul superb al lui Ștefan Bîtcă.

S-a încheiat 4 la 2 iar noul antrenor al zimbrilor, turcul Hikmet Karaman, promite că echipa sa se va revanșa în curând.

Hikmet KARAMAN, ANTRENOR ZIMBRU CHIȘINĂU: “ Suntem o echipă care abia ne organizăm, pentru meciurile care au rămas până la play-off. Verificăm capacitatea echipei. Vedem pe ce loc vom fi la finalul primei părți. Să stea toată lumea liniștită, ne vom lua revanșa. ”

Tot ieri, Dacia-Buiucani a reușit a treia remiză consecutivă și mai speră că poate prinde partea a doua a campionatului. Elevii lui Viorel Frunză au ținut piept cu brio campioanei Petrocub cu care a remizat 0 la 0. Până la finalul primei părți a SuperLigii moldovenești de fotbal au mai rămas 3 etape. Doar primele 6 formații se vor bate pentru titlul de campioană și locurile din cupele europene.