Și în Cupa Franței s-a înregistrat o surpriză majoră. Formația, care a evoluat în Liga Campionilor, Brest a condus cu 2 la 0 o echipă din divizia secundă, care a marcat de trei ori în ultima jumătate de oră și s-a calificat miraculos în semifinale.

Publicat:27.02.2025, 17:22

Dunkerque, echipă din liga a doua, visează frumos în Cupa Franței. După ce a trecut senzațional de Lille în optimi, formația din liga secundă a dat peste Brest, care a evoluat în play-off-ului Ligii Campionilor. Dunqerkue nu s-a închis în defensivă, jucând deschis și cu mult curaj. În ultimul minut al primei reprize, Brest a preluat conducerea. Clubul din vestul Franței și-a dublat avantajul după o oră de joc. Nimeni nu s-ar mai fi așteptat ca Dunqerkue să revină. Însă, divizionara secundă a marcat de trei ori în decurs de 19 minute. Opa Sangante a fost marele erou, semnând dubla în minutele 80 și 84.

Astfel, Dunqerkue a învins cu 3 la 2 și își continuă parcursul miraculos, ajungând în semifinalele cupei pentru prima dată în ultimii 96 de ani. În paralel, deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain a distrus-o pe Stadie de Briochin. Echipa din liga a patra a cedat cu un categoric 0 la 7.

Printre cei mai buni jucători se numără Goncalo Ramos și Desire Doue. Ramos a semnat un hatrick și o pasă decisivă, iar Doue – un gol și două assist-uri. Pe lângă PSG și Dunkerque, în semifinale s-au mai calificat Reims și Cannes, echipă din liga a patra. Tragerea la sorți are loc în această seară, iar meciurile – la începutul lunii aprilie.