Meci nebun în semifinalele Cupei Spaniei. Prima manșă a bătăliei dintre Barcelona și Atletico Madrid a adus o remiză spectaculoasă cu opt goluri. Atletico a marcat de două ori în primele și ultimele minute, iar echipa catalană a controlat restul partidei.
Atletico a început ca din tun meciul de pe Estadio Olimpico de Montjuic, iar în minutul 6 conducea deja cu 2 la 0. Argentinianul transferat vara trecută pentru 75 de milioane de euro, Julian Alvarez, a înscris, după care i-a pasat ideal lui Antoine Griezmann, francezul marcând în poarta fostei sale echipe. După începutul dezastruos, Barcelona și-a revenit. Ferran Torres a ratat incredibil, iar la jumătatea reprizei, catalanii au egalat în decurs de 2 minute. Creierul de la mijlocul terenului, Pedri, a trimis mingea în plasă, după combinația lui Yamal și Kounde, iar apoi Pau Cubarsi a reușit primul său gol în tricoul Barcelonei. Roș-albaștrii ar fi putut avea un avantaj considerabil, doar că Ferran Torres a uitat cum să marcheze. În schimb, fundașul Inigo Martinez, a stabilit scorul pauzei, 3 la 2, la un corner, Raphinha trecându-și cont a doua pasă decisivă.
Superstarul academiei, Lamine Yamal, a avut un nou meci de senzație. Arbitrul i-a refuzat un penalty, dar în minutul 74, spaniolul a driblat ca printre jaloane și i-a pasat lui Robert Lewandowski. Barcelona s-a relaxat pe final și a încasat două goluri.
Marcos Llorente a fost lăsat demarcat și a șutat de la marginea careului, iar în prelungiri, norvegianul Sorloth, care va veni luna viitoare la Chișinău, a smuls rezultatul de egalitate, 4 la 4.
Deznodământul dublei manșe se va decide în returul de pe Wanda Metropolitano, programat pe două aprilie. Până atunci, Atletico și Barca se vor bate și în campionat. Una dintre aceste două formații va ajunge în finala Cupei Spaniei, unde va întâlni câștigătoarea disputei Real Sociedad-Real Madrid, prima manșă urmând să aibă loc în această seară.