Tensiune, echilibru și multe lovituri spectaculoase în cadrul Cupei Republicii Moldova la taekwondo, versiunea GTF. Tinerii sportivi au vrut să demonstreze tot ce au mai bun, iar cei mai experimentați, printre care și proaspeții medaliați ai Campionatului European, au fost în rol de antrenori și arbitri.
Dornici de a se afirma pe saltea, sportivii au demonstrat procedee spectaculoase. Cei mai tineri participanți au avut mai puțin de șase ani, iar categoria superioară de vârstă fiind seniorii.
Emilia POPA, SPORTIVĂ: „ Am început cu scopul de a deveni campioană. Vreau să devin mare, să ajung la campionate europene, mondiale, iar în final să ajung antrenor.”
S-au dat lupte tari în proba sparring, alt concurs fiind cel de tull, în care au fost demonstrate mișcări echilibrate și precise, caracteristice taekwondo-ului.
Ana-Maria ROTARI, SPORTIVĂ: „ - Care este proba ta preferată?
- Probabil sparring-ul, pentru că acolo sunt foarte multe mișcări, lovituri. E interesant. ”
Favoriții și-au confirmat statutul la Cupa Moldovei, inclusiv sportivii care s-au întors recent cu un sac de medalii de la Campionatul European din Londra.
Emanuel DUNAS, SPORTIV: „ A fost interesant și o experiență bună, dar nu se compară cu ceea ce am avut în Anglia.”
Mulți dintre medaliații Europeanului nu au mai îmbrăcat echipamentele de taekwondo, asumându-și rolurile de antrenori.
Anton RAȚĂ, SPORTIV ȘI ANTRENOR: „ Dorim să luăm Cupa Republicii și să mergem cu ea acasă și ne dorim ca fiecare sportiv să obțină performanțe.”
...dar și arbitri.
Cristian BARAC, SPORTIV ȘI ARBITRU: „ Vreau să ajut sportivii aflați la un nivel mai mic să tindă să crească la nivelul nostru. ”
Unul dintre cei mai tineri arbitri a fost Arsenie Popov. Sportivul de 15 ani a luat două medalii de aur la Campionatul European din Londra, iar acum s-a aflat de altă parte a saltelei.
Arsenie POPOV, SPORTIV ȘI ARBITRU: „ Am ocupat deja destule locuri la nivel republican și vreau să mă dezvolt într-o altă sferă, în cea de arbitraj, vreau să evoluez în acest sens.”
În total, au evoluat circa 270 de participanți, la diferite categorii de vârstă.
Sergiu BALAN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI DE TAEKWONDO GTF: „ Avem participanți din nouă cluburi ale republicii noastre, din diferite raioane: Cahul, Strășeni, Călărași, Hîncești, nu le enumăr pe toate. ”
Luna viitoare, federația de taekwondo GTF mai are programat un turneu național. Competițiile servesc o platformă de lansare pentru sportivii care se vor în lotul țării, mai ales Emiratele Arabe Unite.