Barbatul arestat in Rusia duminica a recunoscut ca se afla in spatele atentatului din metroul de la Sankt Petersburg soldat cu 14 morti, scrie marti presa rusa, relateaza BBC News.

Publicat:18.04.2017, 17:35

Abror Azimov, nascut in 1990 si originar din Kirgizstan, a marturisit ca a organizat atentatul, a declarat avocatul sau, citat de presa.

El este a noua persoana retinuta in legatura cu atentatul sinucigas de la 3 aprilie, comis de rusul Akbarjon Jalilov, in varsta de 22 de ani, originar din Kirgizstan.

Peste 50 de persoane au fost ranite in explozie.