Cu o popularitate in continua scadere, presedintele francez, Emmanuel Macron a facut o baie de multime in Insula Sfantul Martin din Caraibe.

Publicat:01.10.2018, 13:44



Teritoriul francez Saint Martin, insula puternic afectata de uraganul Irma în 2017, a fost vizitata de preşedintele francez. Emmanuel Macron a fost filmat şi pozat sâmbata interacţionând cu localnicii.

Macron a îmbraţişat femei şi copii, a mers pe jos 5 ore, chiar şi prin ploaie şi a stat de vorba cu localnicii despre cum au fost afectaţi de Irma, anul trecut. Şi-a îndeplinit astfel o promisiune facuta în 2017 când a vizitat insula dupa uragan.


O înregistrare în care Macron îi face morala unui tânar ieşit recent din închisoare pentru furt s-a viralizat pe reţelele de socializare printre francezi.

Macron a intrat în locuinţa tânarului de culoare şi l-a întrebat daca munceşte. Aflând ca a ieşit recent din închisoare pentru un ”furt minor”, Macron l-a încurajat sa-şi caute de munca şi sa se lase de prostii. ”Mama ta merita mai mult!” i-a spus Macron.

Un alt moment controversat al liderului francez, criticat de extrema dreapta, este o poza în care apare alaturi de doi tineri de culoare, iar unul arata degetul mijlociu.

”Nu gasesc cuvinte pentru a ne exprima indignarea. Franţa nu merita asta. Este impardonabil!”, a scris lidera extremei-dreapta franceze, Marine Le Pen pe Twitter.

Popularitatea presedintelui Emmanuel Macron a scazut din nou în Franta în septembrie, seful statului coborând la numai 32% opinii favorabile, un nou minim dupa alegerea sa, la acelasi nivel cu predecesorul sau în septembrie 2013.