Zilele de 1 si 2 iunie 2023 vor fi oficial zile libere dupa ce o hotarare in acest sens a fost aprobata la sedinta de astazi a Cabinetului de ministri.
Cele doua zile declarate libere urmeaza sa fie recuperate. Modul in care se va face acest lucru urmeaza sa fie stabilit de angajator, iar decizia vizeaza doar sectorul public.
„Prin aceasta hotarare de Guvern se declara zilele de 1 si 2 iunie zile de odihna cu recuperare prin extinderea timpului zilnic de munca. Aceasta hotarare de Guvern are un caracter de recomandare pentru intreprinderile din sectorul real”, a spus ministrul Infrastructurii, Alexei Buzu.
„Sectorul privat se ajusteaza corespunzator, iar serviciile critice din sectorul public vor lucra conform graficului normal”, a declarat premierul Dorin Recean.
Probele de examen, programate in aceste doua zile nu vor fi amanate se vor desfasura conform orarului stabilit de Ministerul Educatiei si Cercetarii cu atragerea la munca a salariatilor in conformitate cu prevederile Codului Muncii.