Ai nostri demonstreaza ca se poate face performanta si acasa. Patru eleve din capitala s-au intors cu medalii de bronz de la Olimpiada Europeana de Matematica pentru Fete. Le merge mintea brici asa ca, fiind in clasa a noua sau a zecea, pot rezolva chiar si exercitii din testul de bacalaureat.

Publicat:20.04.2019, 17:51

“Avem un trapez inscris in cerc. Stim ca baza mare este diamentrul cercului. Ni se spune ca inaltimea e 12, latura este 15. Trebuie sa aflam raza cercului.”

Acesta este un exercitiu din proba la bacalaureatul de matematica, de la profilul real. Unor elevi din a douasprezecea le da batai de cap doar textul sarcinii, acestor fete din clasa a noua si a zecea, insa, rezolvarea le-a luat cam cinci minute.

Adelina, Vlada si Madalina de la liceul Orizont din Durlesti si Rusanda de la liceul Da Vinci, sunt elevele care au adus la inceputul lunii patru medalii de bronz de la Olimpiada Europeana de Matematica pentru Fete, organizata in Ucraina.

Madalina GRIZA, ELEVA LICEULUI “ORIZONT”: ”A fost cea mai buna participare a tarii noastre in sase ani, dupa medalii si punctaj.”

Vlada GHERCIU, ELEVA LICEULUI “ORIZONT”: ”Problemele nu pot fi rezolvate numai daca inveti anumite metode si le aplici fara a te gandi la motivul din spatele problemei. Este nevoie de creativitate si curiozitate.”

Au trecut prin doua zile de foc, in spatele carora stau ore intregi dedicate zilnic matematicii. Au fost rasplatite cu mandria aflarii pe podium. Cu fiecare reusita, spun ca sparg prejudecati gresite pe care le au stainii despre Moldova.

Madalina GRIZA, ELEVA LICEULUI “ORIZONT”: "Canada, Japonia, India, Brazilia, Cile, Peru. A fost foarte interesant sa vedem asa de multe culturi, persoane din tari pe care nu le-am vazut pana atunci."

Rusanda GUZUN, ELEVA LICEULUI “DA VINCI”: ”Fiecare loc pe care il iau simt acest spirit patriotic. A fost o onoare sa reprezint Moldova, sa arat potentialul pe care il au moldovenii."

Olimpiada a fost in exclusivitate pentru fete, pentru ca astfel organizatorii vor sa incurajeze implicarea lor in stiintele exacte. Olimpiada mai are si o traditie spun fetele.

Madalina GRIZA, ELEVA LICEULUI “ORIZONT”: ”La ceremonia de inchidere, este traditie la olimpiada de fete, fiecare isi i-a ciocolate din tara sa si le imparte.”

Adelina ANDREI, ELEVA LICEULUI “ORIZONT”: ”Pe loc au gustat, ne uitam cum deschideau si au spus ca le-au placut.”

Vlada GHERCIU, ELEVA LICEULUI “ORIZONT”: ”La randul lor participantele din alte tari ne ofereau ciocolate, am avut din Japonia, Kazakhstan.”

Liceele la care invata le pun la dispozitie programe de pregatire pentru olimpiadele internationale, oportunitati pe care ar trebui sa le ofere si scolile de stat, spun fetele.  Acestia ar mai face si alte schimbari in sistemul educational de la noi.

Vlada GHERCIU, ELEVA LICEULUI “ORIZONT”: ”In majoritatea liceelor de stat o mare problema este diferenta calitatii studiilor. As incerca sa ridic, sa incurajeze oamenii sa devina profesori, din cauza asta se inchid multe scoli.”

Rusanda GUZUN, ELEVA LICEULUI “DA VINCI”: "Orarul nostru merita unele schimbari si anume cel pe care l-a aplicat liceul Aristotel, de a alege patru sau cinci materii pe care sa le studiezi mai intensiv."

Fetele nu se opresc aici. Madalina se pregateste pentru Olimpiada de informatica, Adelina pentru Olimpiada Internationala de Stiinte de saptamana viitoare, iar Rusanda isi face valiza sa mearga la o tabara de vara a universitatii Columbia din NY. La Olimpiada Europeana au participat 196 de elevi din 50 de tari din lume si este la a opta editie.