Șefa statului, Maia Sandu, l-a felicitat pe prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte, după ce a fost ales șef al Alianței Nord-Atlantice. 

Felicitări călduroase prim-ministrului Mark Rutte pentru că a fost ales în calitate de următor secretar general al NATO. Prețuim parteneriatul nostru de lungă durată cu NATO, care ne ajută să ne consolidăm reziliența în timp ce lucrăm pentru o Moldovă stabilă, sigură și mai prosperă. Cele mai bune urări în acest nou rol”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Miercuri, 26 iunie 2024, cele 32 de state membre ale NATO l-au numit pe premierul olandez în exercițiu Mark Rutte în funcția de secretar general, într-un moment crucial pentru Alianță, în condițiile în care Rusia își continuă războiul în Ucraina.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.